Burduja îi bate obrazul primarului Clotilde Armand: A uitat când m-a rugat să vorbesc cu domnul Cîțu în epoca Tudorache

Burduja, atac la Armand
Burduja, atac la Armand

Partidul Național Liberal filiala Sector 1 susține orice demers în justiție, cât timp urmărește interesul cetățenilor și stoparea risipei banului public. Dacă aceste demersuri nu sunt făcute ca la carte, după ani de zile de procese, se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat și în alte cazuri: pierderea proceselor și suportarea unor prejudicii de zeci sau sute de milioane de euro din banii cetățenilor, a transmis conducerea PNL într-un comunicat de presă.

”Dincolo de atacurile publice permanente, “partenerii” noștri de guvernare locală, prin doamna Armand, ignoră în totalitate solicitările legitime ale grupului PNL. Noi am solicitat de săptămâni bune, după apariția raportului Ministerului Finanțelor, realizarea unui proiect de HCL distinct pentru aceasta speță, nu ca un articol introdus la grămadă cu alte peste 20 de procese deja în derulare, așa cum au încercat ieri. Din nou și din nou, primarul minte: termenul pentru recuperarea prejudiciului constatat este de 180 de zile, deci timp ar mai fi. Solicităm public și pe această cale un HCL distinct, cu toate avizele aparatului de specialitate, pe acest subiect: recuperarea acestui prejudiciu necesită o abordare distinctă, detaliată și profesionistă”, se mai arată în comunicatul transmis.

Burduja, lider PNL, declarații

„O altă minciună este că ar fi solicitat împuternicirea Consiliului Local pentru procesele cu Romprest. Am aflat din proiectul de HCL că sunt peste 20 de acțiuni în instanță inițiate de primar în nume propriu, de luni de zile. Ori nu a avut nevoie de împuternicire la acel moment, deci nu are nici acum (practica instanțelor nu este unitară), ori a avut de la început nevoie de împuternicire și a cerut-o abia după multe luni de zile. Iar asta se numește incompetență, iar avocatul selectat de doamna Armand și plătit regește din bani publici ar trebui să plece acasă. Dar tocmai ieri primarul a refuzat să valideze un proiect de HCL prin care era constituită o comisie de evaluare a acestei doamne avocat Trandafir, în mod complet abuziv. Solicităm public primarului să explice public de ce cere abia acum împuterniciri pentru zeci de procese inițiate fără măcar să informeze Consiliul Local, care sunt rezultatele avocatei Trandafir și ce măsuri a dispus având în vedere greșelile flagrante constatate, pe care vrea să le `ratifice` ex-post cu mâna consilierilor locali”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1. 

În fine, proiectul de HCL este public, oricine poate verifica modul în care au formulat mandatul: împuternicirea primarului pentru “orice acțiune necesară”. O asemenea formulare este nemaiîntâlnită, extrem de vagă și atrage după sine răspunderea celor care votează acest cec în alb, adică a consilierilor. Altfel spus, primarul poate face orice, răspunderea aparține consiliului. 

Toate aceste întrebări și probleme denotă o lipsă majoră de profesionalism în abordarea unei probleme care costă locuitorii sectorului 1 sute de milioane de lei anual. Am susținut și vom susține fără rezerve toate demersurile legale de rezolvare a acestei probleme, fără a-i expune pe cetățeni la riscul major al pierderii unor procese pe mâna unor administratori și avocați complet incompetenți, după cum propria lor abordare o demonstrează, se mai arată în comunicatul de presă transmis de PNL.  

Dubla măsură

„În ceea ce privește referirile doamnei Armand la alegerile interne din PNL, îi atrag atenția să nu mai amestece politica și administrația. Când m-a rugat anul trecut să vorbesc cu dl. Cîțu, ministrul finanțelor la acea vreme, pentru a verifica modul în care a fost gestionat bugetul primăriei sectorului 1 în epoca Tudorache, am făcut-o cu cea mai mare plăcere. Se pare că dânsa a uitat repede. Politica și administrația sunt două lucruri complet diferite, deși de luni de zile nu pare să facă diferența între ele. Votul colegilor consilieri, modul abuziv în care își face treaba și lipsa de profesionalism nu au nicio legătură cu un candidat sau altul din alegerile interne ale PNL. În plus, o anunț pe această cale că poziția mea privind această competiție este publică, așa cum am explicat aici. Sunt convins că o cunoaște, dar nu-i ajută poveștii pe care încearcă să o spună”, a mai spus Burduja. 

În concluzie, lucrurile sunt foarte simple: primarul și avocatul selectat de dânsa trebuie să vină în cel mai scurt timp posibil cu un HCL district, documentat și fundamentat pe deplin, în mod profesionist, nu pe genunchi, și va primi votul din partea PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel