Bugetul pentru 2023. Cum s-a făcut împărțeala banilor. Bogdan Chirieac: Dezastru. Nu există o politică economică coerentă

Foto Pixabay, de septimiu
Foto Pixabay, de septimiu

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre bugetul pentru anul 2023 și felul în care guvernanții au decis să împartă banii.

Guvernul României a decis cum împarte banii în 2023. Astfel, Ministerul Familiei, condus de prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, primește pentru 2023 un buget de 6 ori mai mare decât în acest an, cea mai mare creștere dintre toate ministerele, potrivit proiectului de buget prezentat de Ministerul Finanțelor. Bani mai mulți se vor da și la Ministerul Dezvoltării, dar și pentru Administrația Prezidențială.

În schimb, cele mai importante ministere vor primi mai puțini bani la anul. Se vor tăia bani de la Ministerul Energiei. Chiar dacă ne aflăm în plină criză energetică, acest minister primește cu 64% mai puțini bani. Și Ministerul Educației va avea mai puțini bani în 2023, dar și Ministerul Sănătății.

Bugetul pentru 2023, întocmit cu optimism

În plus, în ciuda crizelor suprapuse, proiectul de buget este unul optimist și prevede o creștere economică de 2,8%.  În același timp, dacă este să vorbim despre venituri și despre cheltuieli în anul următor, sunt estimate venituri pentru 2023 care ajung aproape la 540 de miliarde de lei, iar cheltuielile sunt estimate la 608 miliarde de lei, aici fiind incluși banii pentru plata pensiilor, pentru plata alocațiilor, ajutoarelor sociale, dar și pentru investiții, care, anul acesta au parte de un buget record, de 7,22%.

De asemenea dacă este să ne uităm la deficitul bugetar estimat, aflăm că acesta ajunge la 4,4%. Cât despre inflație, și aici guvernanții sunt optimiști. Dacă tot anul am avut de o inflație de două cifre, iar la final de an se apropie de 16%, pentru finalul anului următor guvernanții se așteaptă ca aceasta să scadă la jumătate și să ajungă doar la 8%.

Bogdan Chirieac: Nu există o politică economică coerentă

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre cum a fost făcut bugetul pentru anul 2023, la Realitatea Plus. 

"Când România avea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, românii au votat schimbarea puterii politice de atunci, deci cu ce e nou lucrul acesta? Deci avem ceea ce am votat. Să nu mai dăm vina doar pe domniile lor, pe cei care ne conduc. Așa stau lucrurile. Acest guvern se preocupă chipurile doar de cetățeni, ignorând total mediul de afaceri, unde România a suferit cele mai mari creșteri de impozite și taxe din Uniunea Europeană, unde salariul minim s-a mărit fără consultarea reală a celor din mediul privat, că la stat nu sunt salarii minime.

Cum vor fi plătite toate astea? Deci ei speră că vor avea mai mulți bani la buget anul viitor. Nici pomeneală. Vor avea mai puțini bani la buget. Așa se întâmplă când majorezi taxele în criză. Deci nu există o politică economică coerentă și aici PNL, cu toată dragostea, și-a uitat ideologia. Vedeți cum au făcut și acum cu rectificarea bugetară, la fel, cu ce speră ei la anul, nu există nicio preocupare pentru atragerea celor 9,4 miliarde de euro, bani europeni, deci bani pe gratis care trebuie cheltuiți până în decembrie anul viitor, că au rămas din exercițiul 2014-2020, deci administrația nu a reușit în 9 ani să cheltuiască banii ăștia, deci vă dați seama de dezastru", a declarat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel