Buget sănătate. Cristian Bușoi, în PE: Amendamentul meu a trecut!

Parlamentul European a adoptat creșterea bugetului pentru Cercetare în Sănătate, cu prioritate în eradicarea cancerului pediatric până în 2040.

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi a comentat acest subiect.

”Parlamentul European a adoptat, astăzi, cele două propuneri legislative privind Programul de cercetare al UE 2021-2027 Orizont Europa. Orizont Europa va fi cel de-al 9 lea Program cadru pentru Cercetare și Inovare al Uniunii.

În calitate de responsabil al Comisiei de Sănătate și Mediu sunt bucuros că cele mai importante amendamente ENVI au fost adoptate. Acestea se referă la alinierea obiectivelor programului și la Acordul de la Paris privind schimbările climatice și la contribuția de până la 35% din fondurile totale ale programului în sprijinirea obiectivelor climatice.

Prioritate absolută

Cel mai important, prin creșterea bugetului total al programului la 120 mld euro, și bugetul pentru clusterul Sănătate va crește de la 7,7 mld euro, la 9,79 miliarde de euro.

Sunt foarte onorat că, colegii mei au acceptat și au adoptat amendamentul meu ca o prima misiune și deci o prioritate absolută în Cercetare să fie "eradicarea cancerului pediatric până în 2040", în contextual în care avem nevoie de soluții inovatoare în domeniul oncologiei pediatrice pentru viitoarele generații ale Europei.

În Europa, 6.000 de copii mor, din cauza cancerului, anul, iar, în România, numărul copiilor diagnosticați cu această boală este de cel puțin 500, în fiecare an”, a fost mesajul lui Cristian Bușoi.

VEZI Și:

Atac armat Strasbourg. Cristian Bușoi, reacție de la fața locului

Rezoluţie PE împotriva României. Buşoi, gest de remarcat. Singurul care a procedat corect

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel