Bucureştiul, învins. Firea: "Era evident..."

Gabriela Firea a spus că a fost de la început conştientă că Bucureştiul nu are prima şansă în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021.

'Dacă vă uitaţi la oraşele care au purtat acest titlu în ultimul deceniu, dar şi mai în spate, veţi vedea că foarte puţine dintre câştigătoare erau şi capitale administrative în statele pe care le reprezentau. Evident, strategia Uniunii Europene în această chestiune este de a sprijini anumite regiuni mai dezavantajate să intre în circuitul cultural european. Deci era evident că prima opţiune a celor care analizează astfel de dosare e spre oraşele mai mici, care nu au avantajele pe care le are Bucureştiul în ceea ce priveşte infrastructura, programele culturale sau pontenţialul turistic. Acesta e motivul pentru care, de la bun început, Bucureştiul nu a plecat cu prima şansă în această competiţie', a spus Gabriela Firea.

[citeste si]

'Fiecare oraş participant îşi construieşte o strategie culturală pe termen lung, planifică anumite activităţi culturale pentru locuitori şi face acţiuni concrete pentru sprijinirea diversităţii culturale. Bucureştiul deja a făcut acest lucru. Avem o strategie culturală, ceea ce nu aveam înainte. Avem un program coerent de activităţi culturale, ceea ce nu aveam înainte, avem o viziune mult mai clară de a duce fenomenul cultural mai aproape ce cetăţeni, de a stimula activităţile culturale şi de a dezvolta infrastructura culturală în cartiere, nu doar în zona centrală. Toate acestea sunt acumulări care ne rămân după această competiţie. Prin urmare, chiar dacă nu am luat titlul de Capitala Culturală Europeană, consider că bucureştenii sunt câştigători, pentru că ei au câştigat tot ce am făcut până acum în acest proiect. Nu ne vom opri aici. Am anunţat deja că voi creşte bugetul alocat de Primăria Generală pentru activităţile culturale şi veţi vedea că roadele muncii noastre în această candidatură se vor vedea foarte curând. Felicit Timişoara, care va deţine din partea României titlul de Capitală Europeană pentru anul 2021! Este un succes care trebuie apreciat', a adăugat Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel