EXCLUSIV  Borza, declarații EXPLOZIVE: Diaspora răspunde așa cum e tratată de țara mamă

Români
Români

Diaspora răspunde așa cum este tratată de statul român, susține deputatul independent Remus Borza.

„Avem aproape 10 milioane de români care trăiesc în afara granițelor țării, împrăștiați pe toată suprafața pământului, trăind preponderent în țări precum Italia, Spania, Germania, Israel, Franța, Marea Britanie, SUA. Ce face statul român pentru ei? Nimic. Nici nu trebuie să ne surprindă că avem o diaspora atât de fragmentată și pe alocuri antiromâneacă.

Dar mai mult mă îngrijorează soarta aromânilor, vlahilor și românilor din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Albania și Grecia. Vorbim de aproape 2 milioane de oameni care vorbesc și simt românește. În aceste țări, minoritatea românească este marginalizată, privată de învățământ în limba maternă și de manifestarea credinței strămoșești", a spus Remus Borza în cadrul emisiunii „Borza Analytica" de la DCNews.

„Cum e tratată diaspora de țara mamă, așa răspunde și se manifestă și ea. Nu le putem reproșa nimic, atâta vreme cât și demnitarii statului român ponegresc și critică România de dimineața până seara. Nu am învățat nimic din mesajul și atitudinea diasporei poloneze sau maghiare. Indiferent de cât au suferit în țara mamă, când se duc în alte state, zugrăvesc Polonia și Ungaria doar în culori calde. Noi nu o facem. România este criticată de diaspora, diplomați, europarlamentari. Se vorbește despre România ca fiind o țară coruptă, neguvernabilă, nefrecventabilă. Prestigiul României în 2018 este incomensurabil mai mic decât prestigiul, legitimitatea și autoritatea și României Mari de la 1918. Ca o recunoaștere a rolului României în perioada antebelică, Nicolae Titulescu a fost ales primul președinte al Ligii Națiunilor Unite, precursorul ONU de azi. A avut chiar două mandate la Națiunile Unite, între 1919 și 1921. Aveam diplomați extraordinari atunci, din păcate, după 90, nu am mai avut", a precizat Remus Borza.

„Națiunea română trebuie să-și onoreze fiii și fiicele oriunde s-ar afla. Ori asta am uitat să o facem în ultimii 30 de ani de tranziție glorioasă de nicăieri spre niciunde, în 30 de ani de disoluție a identității naționale și statale", a concluzionat deputatul.

Video 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel