Borcea și Stoica ar putea ieși curând din închisoare. Cum e posibil

Dosarul Transferurilor
Dosarul Transferurilor

Avocații lui Cristi Borcea și Mihai Stoica au recurs la o cale extraordinară de atac pentru a-i scoate din închisoare pe cei doi condamnați din Dosarul Transferurilor. Este vorba despre contestația în anulare, apărătorii celor doi solicitând instanţei desfiinţarea hotărârii de condamnare şi rejudecarea cauzei, pentru a se constata încetarea procesului penal. 

"Inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal", arată apărătorii lui Cristi Borcea în expunerea de motive din contestaţia în anulare depusă la instanţă.

Conform antena3.ro, ei adaugă că:

- În cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune pentru care a fost condamnat inculpatul Borcea Cristian, cauză de încetare a procesului penal; - În cauză s-a dispus condamnarea inculpatului Borcea Cristian, deşi nu era îndeplinită o condiţie prevăzută de lege pentru exercitarea acţiunii penale, cauză de încetare a procesului penal; Cauza a fost soluţionată fără citarea legală a unor părţi, motiv de contestaţie în anulare.

Fapte prescrise de anul trecut, potrivit avocaților

Fostul şef de la Dinamo ar fi săvârşit faptele de înşelăciune pentru care a fost condamnat în perioada iunie 1999 - iulie 2005. Asta înseamnă că, apreciază avocaţii săi, faptele s-au prescris anul trecut, pe 31 ianuarie. Mai mult, magistraţii au schimbat încadrarile juridice în timpul deliberărilor, însă fără să fi respectat drepturile procesuale, mai transmit apărătorii. Potrivit Noului Cod Penal, o persoană acuzată de înşelăciune poate scăpa dacă se înţelege cu partea vătămată. Cum, în acest caz, părţile vătămate nu au fost citate şi nu au fost înştiinţate despre acest lucru, iar Borcea a fost pus în faţa faptului împlinit, nu a avut cu cine să se împace şi a ajuns la puşcărie, argumentează avocaţii.

Borcea și Meme ar putea fi liberi în timpul judecării contestațiilor

Contestaţia în anulare a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, iar Cristian Borcea ar putea fi un om liber până la judecarea acţiunii, mai notează sursa citată. Și avocatul lui Mihai Stoica a depus o astfel de solicitare, care ar urma să fie judecată la 21 martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel