Bogdan Chirieac. Domnul Traian Băsescu va începe să-l atace pe Klaus Iohannis

Președintele ales, Klaus Iohannis, s-a prezentat, miercuri seara, la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu Traian Băsescu "preluarea de putere". În opinia analistului Bogdan Chirieac, "eșecurile sunt mai importante în această transmisie de putere".

"Traian Băsescu îi va împărăși câteva dintre experiențele sale, nimic mai mult. Putere nu mai are nici domnul Băsescu. Astăzi când vorbim, domnul Băsescu nu mai are putere. Urmează analiza," a declarat Bogdan Chirieac.

"În rest ce, să-i facă legătura cu liderii europeni? Nu este cazul. Cu americanii, o să-l caute dânșii pe domnul Iohannis, dacă nu l-au și căutat deja, și mai departe domnul Iohannis își va face propria politică. Poate îi va împărtăși din proiectele eșuate ale domnului Băsescu. Acelea sunt mai importante decât proiectele pa care zice domnia sa că le-a reușit. Eșecurile sunt mai importante la această transmisie de putere".

Citește și: Klaus Iohannis-Traian Băsescu, întâlnire la Palatul Cotroceni: Vom discuta detaliile...

"Cred că este o listă foarte lungă de proiecte eșuate, poate că îi transmite proiectele reușite. Ar fi o listă mult mai scurtă", a mai spus Chirieac.

Despre o colaborare între Traian Băsescu și Klaus Iohannis,  după predarea-primirii puterii, Chirieac a declarat  că nu va fi vorba despre așa ceva. 

"Domnul Băsescu va fi foarte activ politic, și poate nu e neapărat rău că se va întâmpla așa, dar domnul Iohannis nu-l va mai suna pe domnul Traian Băsescu. Pe 1 Decembrie, sau la întâlniri protocolare, cred că-l va suna staff-ul de la Palatul Cotroceni să-i transmită invitațiile.

Citește și: Elena Udrea, apel pentru a fi alături de Traian Băsescu

Nu cred că domnul Iohannis va uita zicerile domnului Băsescu din campania electorală și în același timp nu cred că domnul Iohannis va uita felul în care l-a atacat Traian Băsescu, mai ales pentru  rolul jucat alături de 8,5 milioane de români la referendumul de demitere.

Mă îndoiesc că vom avea de-a face cu o colaborare Băsescu-Iohannis. Cred că foarte curând domnul Traian Băsescu va începe să-l atace politic pe domnul Iohannis. Sigur, domnul Băsescu nu face greșeli de abecedar.  Nu va face acest lucru luna viitoare. La îndemână este domnul Ponta și domnul Băsescu își va face mâna cu domnul Ponta, după care, la momentul potrivit, va merge și către Klaus Iohannis", a mai declarat Bogdan Chirieac.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel