Bogdan Aurescu, întrevedere cu omologul din Regatul Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra: Poziție de susținere în favoarea aderării României la Schengen

Aurescu, mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române. Sursa foto: Agerpres
Aurescu, mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române. Sursa foto: Agerpres

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut în seara de joi, 26 ianuarie 2023, la Sibiu, o întrevedere bilaterală cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Bastiaan Hoekstra.  

Întrevederea celor doi miniștri a avut loc în contextul vizitei oficialului olandez în România, pentru consultări politice în format trilateral România-Olanda-Franța la București, împreună cu ministrul de externe francez Catherine Colonna, precedate de o vizită comună a celor trei miniștri la trupele franceze și olandeze staționate la baza de la Cincu, în cadrul Grupului de luptă NATO din România.

Cei doi miniștri au discutat stadiul și perspectivele relațiilor  bilaterale româno-olandeze, marcate de un dialog dinamic și substanțial la nivel politic și de o solidă componentă economică, Olanda fiind primul investitor străin în România, cu investiții de aproximativ 9 miliarde EUR în economia țării noastre.

Agenda de discuții a celor doi miniștri a inclus în mod prioritar subiectul aderării României la spațiul Schengen și demersurile în curs pentru avansarea acestui important dosar, în continuarea discuțiilor avute luni, 23 ianuarie, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles  (https://www.mae.ro/node/60836).

Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit omologului olandez pentru poziția de susținere a Regatului Țărilor de Jos în favoarea României și a reiterat că aderarea României va contribui la consolidarea securității întregii UE și va conferi credibilitate Uniunii. La rândul său, ministrul Hoekstra a reiterat susținerea activă a Țărilor de Jos pentru aderarea României, care este pregătită pentru aderare. 

Bogdan Aurescu a subliniat și deschiderea României de a lucra împreună cu toți partenerii europeni pentru a găsi soluții eficiente la problema migrației ilegale, chiar dacă România nu acceptă conexiuni artificiale dintre acest subiect și aderarea la spațiul Schengen. Ministrul olandez de externe a exprimat apreciere pentru poziția României și pentru modul corect în care țara noastră aplică regulamentul Dublin - temă de interes pentru țara sa. Cei doi miniștri au convenit să coopereze strâns pe subiectul soluțiilor la nivel european privind gestionarea mai eficientă a problemei migrației ilegale, inclusiv din perspectiva dimensiunii externe a acesteia, în relația cu statele terțe - surse ale migrației de acest tip. 

În cadrul discuției, ministrul Wopke Hoekstra a reconfirmat angajamentul Țărilor de Jos în consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, prin participarea cu trupe la Grupul de Luptă NATO din România. 

În plan mai general, cei doi miniștri au convenit să stabilească o serie de teme și dosare prioritare de interes pentru ambele state la nivel european, regional și de securitate pe care cele două state să avanseze împreună inițiative și proiecte comune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel