Bogdan Aurescu, ales membru al Comisiei de Drept Internațional ONU Mai

Bogdan Aurescu, consilierul președintelui Klaus Iohannis, a fost ales, joi, membru al Comisiei de Drept Internaţional a Organizaţiei Naţiunilor Unite de către Adunarea Generală ONU cu votul a 158 de state dintre cele 193 de state membre, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Comisia ONU de Drept Internaţional (CDI) este un organ subsidiar al Adunării Generale ONU având ca obiectiv realizarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi a codificării sale.

Comisia este formată din 34 de experţi independenţi în domeniul dreptului internaţional, ‎care trebuie să aibă, conform Statutului Comisiei, o experienţă recunoscută pe plan internaţional în acest domeniu, atât în ce priveşte aspectele teoretice, cât şi cele practice ale dreptului internaţional, putând proveni din mediul universitar, din corpul diplomatic, din mediul guvernamental sau al organizaţiilor internaţionale.

Creată în anul 1947, CDI a început să funcţioneze în anul 1949 şi a elaborat până în prezent un număr mare de proiecte de tratate internaţionale, adoptate ulterior sub egida ONU, în domenii de importanţă deosebită pentru comunitatea internaţională, nclusiv cele două Convenţii privind relaţiile diplomatice şi respectiv privind relaţiile consulare (1961 şi 1963), cele două Convenţii privind dreptul tratatelor (1969 şi 1986), Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie (1968).

[citeste si]

CDI are în prezent pe agenda sa subiecte de maximă relevanță pentru dezvoltarea și codificarea dreptului internațional, cum sunt identificarea dreptului internaţional cutumiar, normele imperative jus cogens, protecţia atmosferei în dreptul internaţional, aplicarea provizorie a tratatelor internaţionale, imunitatea oficialilor statului în faţa jurisdicţiilor penale naţionale străine, protecţia mediului în timpul conflictelor armate, crimele contra umanităţii, acordurile şi practica subsecvente în conexiune cu interpretarea tratatelor.

Comisia are un rol fundamental având în vedere faptul că este unicul organism ONU ce acţionează efectiv şi concret pentru construirea dreptului internaţional contemporan, care – în contextul actualelor provocări la adresa comunităţii internaționale – reprezintă un veritabil pilon de stabilitate și reper pentru relaţiile internaţionale, contribuind astfel la realizarea supremaţiei dreptului (International Rule of Law) în cadrul comunităţii internaţionale.

CDI funcționează în sesiuni care au loc o dată pe an, pe parcursul a câteva săptămâni, la sediul ONU din Geneva.

Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea realegerii. Alegerea prof. dr. Bogdan Aurescu confirmă aprecierea statelor membre ONU faţă de Școala Română de Drept Internațional.

Cine este Bogdan Aurescu

În luna mai a acestui an, Bogdan Aurescu a fost numit de președintele Klaus Iohannis în funcția de consilier prezidențial în cadrul Departamentului Politică Externă.

Diplomatul Bogdan Aurescu a fost ministru al Afacerilor Externe în perioada 24 noiembrie 2014 — 17 noiembrie 2015. Anterior, el a fost secretar de stat în MAE.

În perioada 2010 — 2011, el a fost negociator-șef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă și al Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA.

Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând — pe tot parcursul procedurilor — activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat în februarie 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel