BNR: Rezervele internaţionale în noiembrie, mai mici decât în octombrie

La 30 noiembrie 2020, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33.393 milioane euro, față de 33.795 milioane euro la 31 octombrie 2020.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

Intrări de 1.142 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele;Ieşiri de 1.544 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit (inclusiv cele care au rezultat din reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută începând cu perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2020, de la 6 la sută la 5 la sută), plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.054 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2020 au fost de 38.447 milioane euro, faţă de 39.147 milioane euro la 31 octombrie 2020.

Plăţile scadente în luna decembrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 204 milioane euro, anunță BNR.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy