BNR: Restanţele la creditele în lei au crescut în august, iar la împrumuturile în valută au scăzut

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Restanţele la creditele în lei au crescut cu 1,23% în august, iar la împrumuturile în valută au scăzut cu 9,79%.

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în august 2021, la 4,58 miliarde de lei, în creştere cu 1,23% faţă de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanţele la creditele în valută au scăzut cu 9,79%, la 1,42 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei era, în august, de 220,893 miliarde de lei (cu 1% peste valoarea din luna precedentă), din care 84,587 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 132,028 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 92,01 miliarde echivalent lei în august 2021 (cu 0,11% mai mult faţă de iulie 2021), din care 55,203 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 29,155 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii august, credite în lei restante în sumă de 1,803 miliarde de lei (1,780 miliarde de lei în iulie) şi în valută de 523,8 milioane de lei, echivalent (646,3 milioane de lei în iulie).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra în august la 80,551 miliarde de lei (79,430 miliarde de lei luna precedentă), iar al celor în valută la 48,059 miliarde de lei (48,320 miliarde de lei în iulie), transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel