BNR prognozează o încetinire a creșterii economice

BNR
BNR

Dinamica aşteptată a creşterii economice rămâne robustă în 2018, continuând să devanseze ritmul potenţial, dar coboară în 2019, conform minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al băncii centrale, publicată pe site-ul instituţiei.

„Referindu-se la pattern-ul probabil al excedentului de cerere agregată, membrii Consiliului au sesizat că accelerarea mult mai puternică decât cea previzionată a expansiunii economice în anul 2017 se anticipează a fi succedată de temperări relativ mai pronunţate ale acesteia în 2018 şi 2019. Dinamica aşteptată a creşterii rămâne totuşi robustă în 2018, continuând să devanseze ritmul potenţial, dar coboară în 2019 la un nivel inferior, inclusiv în condiţiile revizuirii ascendente a celui din urmă; evoluţiile implică un excedent de cerere agregată relativ mai amplu până spre finalul anului 2018, şi o restrângere progresivă ulterioară a acestuia, inclusiv în raport cu prognoza precedentă. S-a arătat că perspectiva decurge în principal din probabila prelungire a caracterului expansionist al politicii fiscale şi al celei de venituri în 2018, urmată de revenirea lor la o atitudine contraciclică în 2019, precum şi din anticipata temperare a creşterii venitului disponibil real al populaţiei, inclusiv ca efect al accelerării inflaţiei; ea presupune şi o atenuare treptată a caracterului acomodativ al condiţiilor monetare, anticipate a deveni cvasi-neutre în 2019, dar şi o mai bună absorbţie a fondurilor europene, precum şi o creştere economică mai rapidă în zona euro/UE şi pe plan global", se arată în document.

Aport modest în cazul investițiilor


În evaluarea membrilor Consiliului, consumul gospodăriilor populaţiei va rămâne probabil şi în intervalul 2018-2019 principalul determinant al creşterii economice, în timp ce în cazul investiţiilor se aşteaptă un aport modest, în pofida uşoarei revigorări anticipate pentru 2018, iar în cel al exportului net o contribuţie negativă notabilă, asociată cu o posibilă creştere a ponderii în PIB a deficitului de cont curent.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel