BNR, decizie referitoare la invitația lui Daniel Zamfir

Reprezentanţii BNR nu vor participa marţi la discuţia din Comisia Economică din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

'BNR nu va participa astăzi (marţi, n.r) la discuţia din Comisia Economică din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială, după cum a declarat aseară şi domnul consilier Vâlcov (Darius Vâlcov, consilierul premierului, n.r.). BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunilor în discuţie bineînţeles şi în Parlament şi consider că se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de domnul Zamfir (senatorul ALDE, Daniel Zamfir, n.r.), care să nu plece de la un şir de fake news-uri lansate fără probe', a spus Dan Suciu.

Invitat să dea explicații

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este invitat marţi, la Comisia economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârşit de an pe care l-a întocmit Banca Naţională, dar şi despre modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei, a declarat luni, pentru Agerpres, senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele comisiei. 'Am trimis invitaţie către Banca Naţională, avem două teme majore de discutat: una cu privire la raportul de sfârşit de an, pe care l-a întocmit Banca Naţională, în care atrage atenţia că în România e foarte redusă intermedierea financiară, cea mai redusă din Europa, şi că perspectivele sunt sumbre, în sensul că intermedierea financiară va scădea. Al doilea subiect pe care vrem să-l discutăm cu guvernatorul e subiectul legat de procedura de fixing, de modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei', a precizat Zamfir. Senatorul ALDE a spus că guvernatorul Băncii Naţionale este obligat să vină la comisie, având în vedere că Parlamentul numeşte Consiliul de Administraţie al BNR. Potrivit acestuia, la audierea de marţi sunt invitaţi şi membrii Comisiei de buget-finanţe din Senat. 

VEZI ȘI:

Daniel Zamfir: Guvernatorul BNR, marţi la Comisia economică din Senat

Zamfir, mesaj de la BNR. "Îi este frică"


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel