BNR: Creditul guvernamental a crescut în ianuarie faţă de luna decembrie 2020

Creditul guvernamental a crescut în luna ianuarie 2021 cu 3,7 la sută faţă de luna decembrie 2020, până la 150,907 miliarde lei. În raport cu ianuarie 2020, acesta a crescut cu 26,4 la sută (22,7 la sută în termeni reali), anunță BNR.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna ianuarie 2021 cu 0,4 la sută faţă de luna decembrie 2020 (-0,9 la sută în termeni reali), până la nivelul de 283,531 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69,6 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,5 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,4 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,2 la sută (0,1 la sută când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 5,1 la sută (2,1 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 8,8 la sută a componentei în lei (5,6 la sută în termeni reali) şi a scăderii cu 2,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 4,3 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna ianuarie 2021 cu 0,3 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 422,103 miliarde lei și cu 15,8 la sută (12,4 la sută în termeni reali) faţă de ianuarie 2020.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 65,1 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,2 la sută față de luna decembrie 2020, până la 274,918 miliarde lei şi cu 15,5 la sută (12,1 la sută în termeni reali) faţă de ianuarie 2020.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,2 la sută față de luna anterioară, până la 153,294 miliarde lei, iar faţă de luna ianuarie 2020 au înregistrat o creştere de 16,5 la sută (13,1 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 1,1 la sută (până la 121,624 miliarde lei) față de luna precedentă și au crescut cu 14,2 la sută (10,9 la sută în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 34,9 la sută în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,5 la sută faţă de luna decembrie 2020, ajungând până la nivelul de 147,184 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,4 la sută, până la 30,196 miliarde euro). Comparativ cu luna ianuarie 2020, indicatorul a crescut cu 16,4 la sută, exprimat în lei și cu 14,1 la sută, dacă este exprimat în euro.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 1,3 la sută faţă de luna decembrie 2020, până la 106,657 miliarde lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,2 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,2 la sută (13,9 la sută, dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut până la nivelul de 40,527 miliarde lei, înregistrând o scădere de 1,5 la sută faţă de luna decembrie 2020 (scădere de 1,6 la sută când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu ianuarie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 17,0 la sută (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,7 la sută).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie 2021 un sold de 490,466 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 0,6 la sută (-0,7 la sută în termeni reali ) faţă de luna decembrie 2020, iar în raport cu ianuarie 2020 s-a majorat cu 16,9 la sută (13,5 la sută în termeni reali), notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel