Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a declarat că raportul asupra stabilității financiare evidențiază un nou risc în România.
”Ultimul risc pe care l-am evidenţiat este un risc redus, dar totuşi nou apărut, riscul unei accelerări a preţurilor activelor imobiliare. Creşterea preţurilor activelor imobiliare în România de aproximativ 7% în ultimul an poate să nu pară mare, dar este peste valoarea de semnal pe care o stabileşte metodologia Comisiei Europene, valoare de semnal care este de 6%. Sigur că sunt mulţi factori care contribuie: îmbunătăţirea condiţiilor economice, creşterea veniturilor, ratele de dobândă la credite la minime istorice. Există premisele unei noi faze de expansiune a pieţei imobiliare, nu doar la noi, în toate ţările din regiune se întâmplă lucrul acesta şi este de datoria noastră să îl semnalăm”, a spus Liviu Voinea, viceguvernator BNR.
El a mai precizat că accesibilitatea unui credit ipotecar s-a îmbunătăţit, iar majorarea preţului locuinţelor şi a avansului a fost contracarată de reducerea ratelor de dobândă şi de creşterea veniturilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu