BMW anunță trecerea la motoare electrice

bmw
bmw

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) intenţionează să lanseze versiunea electrică a celebrelor modele BMW 3 Series, o decizie menită să ţină la distanţă rivala Tesla, a anunţat publicaţia germană Handelsblatt, transmit Reuters şi Bloomberg. 

Producătorul auto german va prezenta sedanul electric în septembrie, la Salonul auto de la Frankfurt. 

Modelul 3 series, va avea o autonomie de 400 de km şi ar urma să concureze direct Model 3 de la Tesla, susţine Handelsblatt. Reprezentanţii BMW nu au comentat informaţia. 

Producţia sedanului electric al Tesla ar urma să înceapă zilele următoare, dar compania a primit deja aproximativ 400.000 de precomenzi. Succesul a făcut din Tesla cel mai valoros producător auto din SUA, cu o capitalizare de piaţă de 54 miliarde de euro, aproape de rivala germană BMW. 

Luna trecută, BMW a anunţat că îşi va majora semnificativ capacitatea de producţie pe plan global şi va investi în vehiculele electrice, în dorinţa de a domina piaţa de automobile de lux. 

Mercedes detronează BMW

BMW a pierdut anul trecut titlul de cel mai mare producător de automobile de lux din lume în favoarea Mercedes-Benz, încheindu-şi dominaţia de peste un deceniu. Brandul BMW a anunţat recent că vânzările sale au crescut cu 5,2% în 2016, la 2.003.359 autoturisme, cu aproximativ 80.000 mai puţine decât Mercedes, divizia de automobile de lux a grupului german Daimler, care a livrat 2.083.888 vehicule, un avans de 11,3% faţă de 2015. Pe locul trei în topul producătorilor de automobile de lux s-a clasat Audi, care a livrat anul trecut 1,87 milioane de vehicule, în creştere cu 3,8% faţă de 2015. 

Până la sfârşitul lui 2018, vor fi lansate 40 de modele noi sau restilizate, a anunţat directorul general Harald Kruger. Acesta a precizat că în următorii cinci ani capacitatea de producţie a BMW va creşte la aproximativ trei milioane de vehicule pe an, de la 2,4 milioane în prezent. 

Compania se aşteaptă la vânzări mai ridicate în 2017, datorită modelelor BMW 3 Series, BMW 5-Series şi Mini Countryman, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel