Beneficiile clientelei portocalii: cum a salvat compania de stat Tarom firma privată Blue Air de la insolvenţă

Blue Air
Blue Air

Compania aeriană Blue Air a anunţat că Tribunalul Bucureşti a decis ridicarea sentinţei prin care compania a fost declarată insolventă, sentinţa fiind definitivă, a declarat directorul general al Blue Air, Sherif Ussama.

Companiei Blue Air i s-a cerut insolvenţa de către Carpatair şi Service Excellence Solutions în martie 2010, informează Agerpres. Directorul general al companiei aeriene a adăugat că costul de imagine provocat de această procedură poate fi considerat o pierdere comercială. Curtea de Apel Bucureşti a suspendat în luna octombrie a anului trecut executarea deschiderii procedurii de insolvenţă pentru operatorul aerian românesc Blue Air, decizia motivând că „repară în acest fel eroarea judiciară comisă de Tribunalul Bucureşti şi redă companiei Blue Air toate drepturile de administrare“. Compania aeriană românească Blue Air a intrat în insolvenţă după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia depusă de companie împotriva cererii de insolvenţă a patru creditori.

Tarom umflă buzunarele clientelei portocalii: contractul cu Poşta, cedat Blue Air

Compania Tarom a fost inclusă pe lista companiilor monitorizate de FMI. Cauza dezastrului ar fi, în opinia PSD, managementul deficitar, dar şi operaţiuni de favorizare a altor companii, pe baza unor relaţii personale, exercitate de directorii portocalii. Departamentul Transporturi din cadrul Partidului Social Democrat susţine că Tarom favorizează Blue Air, căreia i-a cedat afacerile cu Poşta Română. „În momentul de faţă, compania este condusă de Ruxandra Brutaru, fiica lui Nicolae Brutaru, fost director Tarom, şi fost prieten şi protejat al preşedintelui Traian Băsescu“, a dezvăluit Dragoș Titea, șeful Departamentului Transporturi din cadrul PSD. În prezent, Gheorghe Răcaru, naşul Ruxandrei Brutaru, este director general Blue Air, ceea ce poate explica de ce compania Tarom nu a participat la licitaţia pentru Poşta Română, contractul fiind cedat şi câştigat, culmea, tocmai de compania Blue Air, care nu dispunea de aeronava necesară transportului poştal, fiind nevoită să o închirieze. Trebuie precizat faptul că Tarom, timp de aproape 45 de ani, neîncetat, a derulat acţiuni cu poşta Română, având infrastructura deja formată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel