Blaga: Guvernul și Băsescu pot coabita foarte bine până la parlamentare

blaga
blaga

Liderul democrat-liberalilor Vasile Blaga a declarat miercuri la RFI că nu-l deranjează poziţia preşedintelui suspendat, care a declarat la TVR 1 că va merge la vot la referendumul din 29 iulie, precizând, totodată, că Traian Băsescu și Guvernul USL "pot coabita foarte bine până la alegerile din noiembrie".

Vasile Blaga nu este deranjat deloc de schimbarea de plan a președintelui suspendat Traian Băsescu de a se prezenta la referendum, iar în ceea ce privește decizia PDL de a nu se prezenta la vot reprezintă voința colegilor democrat-liberali, deși partidul nu obligă pe nimeni să nu meargă la urne.

"Nu mă deranjează deloc poziţia domnului preşedinte. Eu v-am spus poziţia Partidului Democrat Liberal, a membrilor şi simpatizanţilor lui, care au cerut pur şi simplu Colegiului Director să luăm această decizie. Fiecare preşedinte de organizaţie şi-a prezentat mandatul cu care a venit de acasă. Deci aici nu este o decizie a 89 de oameni în numele a 350-400 de mii de membri şi al câtorva milioane de simpatizanţi pe care îi avem, nu despre asta este vorba. Asta este poziţia colegilor noştri", a declarat Vasile Blaga, menționând că, atât timp cât structurile de vârf ale statului își îndeplinesc îndatoririle, Guvernul și președintele  pot coabita foarte bine până la alegerile parlamentare din toamnă.

”Preşedintele va putea coabita foarte bine cu USL-ul şi a făcut declaraţii în acest sens. Guvernul nu are decât să-şi facă datoria, preşedintele să-şi facă la rândul lui datoria, pentru că toată lumea are treabă. Guvernul trebuie să guverneze, să nu-şi mai petreacă 70% din timp, aşa cum declara domnul Ponta, în acţiuni politice de combatere a preşedintelui, va trebui să vină cu măsuri economice reale, pentru anul 2012, pentru că tot ceea ce anunţă dânşii anunţă pentru 2013, toate măsurile, cu multe dintre ele suntem de acord, dar ei spun că le vor aplica din 2013, nu aplică nimic din 2012. Rezultatul inactivităţii Guvernului în zona economică este că leul a ajuns unde a ajuns şi că cei 8% cu care au crescut salariile bugetarilor au fost deja "mâncate" de inflaţie şi de căderea leului, care reprezintă deja o scădere a puterii de cumpărare de 10%. Are ce face Guvernul, are ce face şi preşedintele şi pot coabita foarte bine. Pot coabita foarte bine până la alegerile din noiembrie", a explicat liderul PDL.

În ceea ce privește îndemnul PDL adresat alegătorilor săi să nu participe la vot, în 29 iulie, Vasile Blaga a susținut că partidul său, membrii şi simpatizanţii lui ”nu pot valida, prin prezenţa lor la referendum, o serie de abuzuri, de încălcări ale legii, de încălcări ale Constituţiei, pe care USL-ul le-a făcut (...)", iar "prezenţa sau neprezenţa la un vot la referendum este pur şi simplu un drept constituţional al fiecăruia dintre noi. Nimeni nu mă poate obliga să mă duc să votez şi să validez hotărârea celor 256 de parlamentari, cum nimeni nu mă poate obliga să nu mă duc. Noi nu obligăm pe nimeni!", a conchis liderul democrat-liberal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel