Aflat într-o vizită planificată cu mult timp în urmă la Timișoara, președintele Senatului, Vasile Blaga a susținut că a încercat să-l determine pe colegul său Sorin Frunzăverde să renunțe la decizia sa de a pleca într-un partid unde nu va putea face politică de dreapta, și i-a atras atenția că nu trebuie să uite că are obligații față de PDL.
În pofida faptului că mai multe surse afirmau că Vasile Blaga este în drum spre Reșița pentru a-l convinge pe Sorin Frunzăverde să nu plece la PNL, președintele Senatului a fost prezent la lansarea unui tratat de inginerie termică, scris de profesorul Gavril Creţa, la Timișoara, ocazie de care liderul PDL a profitat ca să declare: "Am vorbit şi astăzi cu el la telefon. Am încercat să-l fac să înţeleagă că nu este cea mai bună alegere din viaţa lui politică. Nu puteam să-l conving. De fapt, ştiam ce gândeşte de mai mult timp. Eu nu puteam să mă duc la Reşiţa, dar speram să fie acolo domnul Boc sau alţi conducători ai partidului, pentru că trebuie să ne asigurăm că există continuitate. Până la urmă trebuie să aibă cineva grijă de partid", citează Adevărul.
Exprimîndu-și regretul faţă de plecarea lui Frunzăverde, Vasile Blaga nu a ratat momentul să-i reamintească ce a făcut partidul pentru el, dar și să-l pună în temă cu ceea ce îl va aștepta în tabăra USL.
"Îmi pare rău că pleacă din partid, sunt dezamăgit, dar să nu uite că are şi el obligaţii faţă de partid. De trei ori a fost deputat din partea PD. Ştiu de problemele din partid. Eu nu am fost niciodată de acord cu migraţiile politice. Sper să nu mai fie şi alte plecări din partid. Nu sunt convins că va putea face politică de dreapta în USL. Se ştie că acolo social-democraţii decid, mai ales dacă vor câştiga alegerile. Sorin Frunzăverde este de dreapta, dar nu sunt convins că va putea face politică de dreapta în USL. Nu-l văd pe Iliescu făcând politică de dreapta".
Despre vizita surpriză de la Timişoara Blaga a declarat că "Este o vizită planificată de mult timp, am venit exclusiv pentru lansarea acestei cărţi pe care am sprjinit-o şi eu", profesorul Gavril Creţa fiind coordonatorul de licenţă al lui Blaga, în 1981.
Citește și:
Frunzăverde: “Ne e frică să și vorbim la telefon”
Plecarea lui Frunzăverde ar putea fi urmată de alți “grei” din PDL
Frunzăverde explică de ce a plecat. Ce funcție va avea în PNL. EXCLUSIVITATE
Ion Mocioalcă: Demisia lui Frunzăverde declanșează destructurarea PDL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu