Copreşedintele liberal Vasile Blaga a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă problemele în justiţie ale familiei preşedintelui Klaus Iohannis cu casa de la Sibiu vor afecta imaginea formaţiunii, că PNL 'este un partid serios, care îşi face analizele' şi se bazează pe oamenii proprii, iar în rest nu e nimic de comentat.
Întrebat de jurnalişti în conferinţa de presă de la Sibiu cât de mult este afectată imaginea PNL, fiind şi an electoral, de această problemă a familiei Iohannis, Vasile Blaga a răspuns: 'Trenul îşi are drumul lui. Am mai fost întrebat de fel de fel de lucruri. (...) Un partid serios îşi face analizele, aşa cum face şi organizaţia noastră de aici de la Sibiu, (...) bazându-se pe oamenii noştri, pe programul nostru, pe oameni care au mesajele clare către cetăţeni, programe clare către cetăţeni şi îndeplinesc condiţiile de profesionalism şi integritate, în rest nu avem ce comenta.'
Blaga a adăugat că acest caz al casei preşedintelui Iohannis de la Sibiu, aflat încă în instanţă, trebuie lămurit doar de justiţie. '
Eu ştiu că este un caz aflat încă în instanţă. Nu m-aţi auzit nici pe mine, nici pe doamna Gorghiu, pronunţându-ne în nicio situaţie în care un caz este în faţa unei instanţe. Am fost întrebat acelaşi lucru, ieri şi alaltăieri la o emisiune, vizavi de domnul Dragnea şi am spus acelaşi lucru: pe mine nu mă interesează despre care cetăţean al României este vorba, ce funcţie are, dacă o are sau nu o are, legea este una pentru toţi. Din acest punct de vedere, oricine are dreptul, pe de o parte să se apere, utilizând toate mijloacele legale, din acest punct de vedere nu avem ce comenta', a precizat Vasile Blaga, care se află vineri la Sibiu, alături de Alina Gorghiu, pentru lansarea candidaţiilor organizaţiei judeţene a PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu