Copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat vineri, la Piteşti, că o eventuală candidatură a lui Traian Băsescu la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti nu va influenţa modul în care liberalii abordează campania electorală.
'Îl aşteptăm în ring. Orice cetăţean al României are dreptul să candideze, noi ne ducem în campania electorală cu sau fără perdea', a declarat Blaga în cadrul unei conferinţe de presă. În opinia sa, lupta electorală se va duce la nivel naţional între PNL şi PSD, neputând fi influenţată de apariţia unor candidaţi ai partidelor mai mici. 'Bătălia în toată ţara e între PNL şi PSD. Din loc în loc pot să mai apară anumite partide balama, construite, aşa cum am spus în permanenţă (...) în general pe căzături din PNL. O fi vreun fost pedelist nemulţumit, e numai bun chiar să candideze la PMP, o avea probleme cu justiţia pe la Constanţa un vechi penelist, acum este bun şi la ALDE (...), chiar perfect. (...) Un partid se construieşte greu, ştie asta cel mai bine Traian Băsescu, chiar o ştie bine de tot', a mai spus Vasile Blaga.
Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au participat vineri, la Piteşti, la lansarea candidaţilor liberali din judeţul Argeş pentru alegerile locale. A
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu