Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

BLACK FRIDAY 2020. eMag, vânzări RECORD. Ce au cumpărat românii

bani-lei
bani-lei

Retailerul eMag a înregistrat vânzări de 433 de milioane de lei, după şapte ore de la demararea ediţiei din acest an a Black Friday, cu 60 de milioane de lei mai mult comparativ cu anul anterior.

Toate comenzile efectuate cu această ocazie vor fi livrate până pe data de 27 noiembrie, arată datele publicate, vineri, de către companie. În acest context, ponderea plăţilor cu cardul a atins nivelul record de 54%, în creştere de la 42,6%, în ediţia din 2019. În continuare sunt disponibile peste două milioane de produse din care clienţii pot alege, iar promoţiile vor fi suplimentate până la finalul zilei.

Potrivit sursei citate, doar pe 13 noiembrie, de Black Friday, clienţii eMag Genius au transport gratuit la easybox pentru patru milioane de produse, faţă de 250.000 în mod uzual, indiferent de valoarea comenzii. Până în prezent, retailerul menţionează că 50.314 colete au ieşit deja din depozit şi au fost predate curierilor, iar comenzile din acest an vor fi livrate până pe data de 27 noiembrie 2020.

Cea mai complexă comandă include 97 de produse distincte din categorii, precum băcănie, băuturi şi produse pentru îngrijirea locuinţei, în timp ce automobilul BMW 220d este cel mai valoros produs vândut, la preţul de 40.200 euro (redus de la 53.640 de euro).

Ce au cumpărat românii în primele 7 ore

 

În cele şapte ore de eveniment de shopping au fost comandate: 49.000 de televizoare şi sisteme audio, 158.000 de produse pentru casă şi îngrijirea casei, 74.000 de electrocasnice mici, 42.000 articole de modă, 48.000 de băuturi alcoolice şi cafea, 54.000 de smartphone-uri şi smarwatch-uri, 124.000 de produse din categoria beauty şi îngrijire personală, 55.000 de jucării, 38.000 de produse de protecţie şi echipamente, 27.000 de frigidere şi maşini de spălat, 10 automobile, 860 nopţi de cazare, 32.000 de litri de combustibil, 4,4 kg de aur şi 18.000 de produse de protecţie şi echipamente medicale.

Unde s-au înregistrat cele mai multe comenzi

 

Cele mai multe comenzi raportate la mia de locuitori au provenit din: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Slatina, Braşov, Constanţa, Sibiu, Alba Iulia, Timişoara şi Zalău. În 2019, eMag a înregistrat, cu ocazia Black Friday, comenzi în valoare de peste 499 de milioane de lei şi mai mult de 10,8 milioane de vizite online.

Reprezentanţii companiei estimau, înaintea demarării campaniei, vânzări de peste 500 de milioane de lei, numărul produselor aflate în promoţie fiind de 3,5 milioane. Companie românească fondată în anul 2001, eMag a devenit un lider în retailul online în România, având prezenţe în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

Prin intermediul platformei Marketplace, eMAG aduce valoare celor peste 27.000 de selleri din toate cele patru ţări în care activează. În 2018, veniturile grupului eMag au crescut cu 17,5%, până la 4,77 miliarde de lei, comparativ cu datele din anul precedent, potrivit Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy