Organizația PDL Bistriţa-Năsăud a hotărât sâmbătă să candideze singur la alegerile locale. De asemenea, în aceeași ședință lărgită a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PDL Bistriţa-Năsăud, cu unanimitate de voturi, s-a luat decizia de a fi folosită denumirea, sigla şi culoarea partidului.
"A fost o şedinţă lărgită a BPJ în care au fost invitaţi şi primarii noştri. Domnul preşedinte Ioan Oltean le-a prezentat opţiunile pe care le aveam, să candidăm singuri sau să formăm Mişcarea Populară. Apoi fiecare a luat cuvântul şi a spus ce crede. În final s-a votat şi, în unanimitate s-a decis că, în Bistriţa-Năsăud, PDL va candida singur, folosind denumirea, sigla şi culoarea", a declarat Gabriela Montoiu, purtătorul de cuvânt al PDL Bistriţa-Năsăud.
De altfel, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, spunea vineri că "niciun cetăţean nu poate fi păcălit că sub denumirea de Mişcare Populară PDL ar fi altceva", el considerând că PDL trebuie să se prezinte electoratului aşa cum este, "cu tot ce a făcut bun şi rău".
Citește și:
Boc: Pentru locale, la nivel național, PDL nu va încheia alianţe
Berceanu: Demisionez din toate funcţiile din filiala Dolj dacă mi se impune susţinerea lui Solomon
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu