BEx PNL, 2 septembrie. Ludovic Orban, declaraţii complete

Mihai Ciobanu / 02 sep 2019 / 16:16 Salveaza PDF Comentarii
Ludovic Orban
Descriere foto: Ludovic Orban

"Dezbaterea de astăzi a urmărit stabilirea obiectivelor şi priorităţilor legislative ale Partidului Naţional Liberal pe sesiunea parlamentară care începe în septembrie, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, cât şi la Parlamentul European", a transmis Ludovic Orban la finalul BEx PNL de luni, 2 septembrie.

Iată declaraţiile complete făcute de către preşedintele PNL, Ludovic Orban: 


"Printre principalele obiective pe care le-am stabilit, enumăr depunerea unei moţiuni de cenzură, care să aibă şanse maxime de adoptare în cadrul acestei sesiuni parlamentare, dezbaterea şi adoptarea proiectului de revizuire a Constituţiei României, în urma referendumului convocat de preşedintele Iohannis în data de 26 mai. De asemenea, la nivelul Parlamentului European am mandatat reprezentanţii Partidului Naţional Liberal să atingă obiectivul de ocupare a poziţiei de procuror-şef al Parchetului European de către candidatul român, care este astăzi revalidat ca şi candidat al Parlamentului European în cadrul procedurii de desemnare a procurorului-şef al Parchetului European.

Ne-am stabilit priorităţi legislative în mai multe domenii de activitate. Vă voi prezenta câteva dintre aceste priorităţi.

În domeniul economic, abrogarea prevederilor negative din cadrul Ordonanţei 114, din domeniul energiei, din domeniul fondurilor de pensii, din domeniul comunicaţiilor, din domeniul financiar-bancar. Toate prevederile care au creat grave perturbări în funcţionarea economiei româneşti şi şi a multor sectoare de activitate din economia românească.

Nu dorim modificarea prevederilor legate de pensii

 

Fac precizarea că nu dorim modificarea prevederilor legate de pensii, pentru că Legea pensiilor este o lege adoptată, o lege care a fost promulgată de preşedintele României şi noi ne dorim ca pensiile să fie plătite, să existe resursele financiare pentru a putea susţine plata tuturor pensiilor din România. Am făcut această precizare pentru a combate dezinformarea practicată de liderii PSD.

De asemenea, în domeniul economic şi fiscal ne dorim anularea supraaccizei la combustibil, de asemenea, ne dorim anularea supra-impozitării contractelor part-time şi anularea supra-impozitării companiilor, privitor la angajarea persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, ne dorim adoptarea unor proiecte care, într-adevăr, să-i premieze fiscal pe cetăţenii oneşti. Suntem, categoric, împotriva amnistiei dată pe uşa din dos de Guvernul Dăncilă - Teodorovici, iar obiectivul nostru este să-i bonificăm pe bunii platnici, pe acei cetăţeni români şi acele firme care îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, aşa cum prevede legea. Ei trebuie să fie premiaţi prin bonificaţii fiscale şi nicidecum aceia care fac evaziune fiscală şi care nu îşi plătesc taxele şi impozitele la termen.

În domeniul justiţiei, avem ca obiective clare punerea în acord a legilor justiţiei, cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi cu recomandările cuprinse în cadrul raportului Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Abrogarea prevederilor Legii recursului compensatoriu, care au permis eliberarea înainte de termen a foarte multor categorii de deţinuţi. Au fost eliberaţi aproape 20 000 de deţinuţi din închisori, înainte de termen, iar viaţa, siguranţa şi avutul personal a fiecărui cetăţean român sunt puse în pericol de aceste eliberări făcute fără niciun fel de noimă şi fără niciun fel de măsură de reinserţie socială şi de supraveghere a celor eliberaţi din închisori.

Avem ca obiectiv abrogarea, de fapt, respingerea modificărilor făcute de majoritatea PSD-ALDE, la Codul penal şi la Codul de procedură penală şi reluarea dezbaterilor privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

În domeniul administrativ, vom îmbunătăţi Codul administrativ care a fost adoptat în mod neconstituţional, prin OUG de către Guvern. De asemenea, vom face tot ce depinde de noi să corectăm mecanismul de acordare a resurselor financiare către autorităţile locale. Suntem după doi ani, consecutiv, de jaf făcut de Guvern în bugetele locale. Doi ani, consecutiv, autorităţile locale au pierdut peste şapte miliarde de lei în bugetele locale şi foarte multe autorităţi locale sunt astăzi în riscul de a intra în incapacitate de plată, în riscul de a nu putea cofinanţa proiectele de investiţii de care avem atâta nevoie la nivel local şi care sunt finanţate fie din fonduri europene, fie în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Comportamentul actualului Guvern faţă de autorităţile locale a fost un comportament deplorabil, care a creat crize la nivelul autorităţilor locale şi care a aruncat în aer toate proiectele de dezvoltare ale comunităţilor locale din România.

Nu în ultimul rând, ne propunem adoptarea unor legi sau modificări legislative în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii, cum ar fi corectarea Ordonanţei 51, care nu mai permite decontarea navetei şcolare pentru elevi în transportul interjudeţean, de asemenea, generalizarea programului "Şcoala după şcoală".

În domeniul sănătăţii, modificarea legii care să permită includerea orelor de gardă în cadrul vechimii şi în cadrul calculului sumelor pentru stabilirea pensiilor, de asemenea, măsuri de susţinere a zonei de medicină preventivă, în special a medicilor de familie şi a medicilor din ambulatoriu, în special în policlinică, care la ora actuală sunt cenuşăresele sistemului medical."



(Ne puteţi spune câte semnături aţi adunat până acum pentru moţiunea de cenzură?)

Ştiţi foarte bine că săptămâna trecută am anunţat că odată cu debutul sesiunii parlamentare vor începe negocierile cu toate formaţiunile politice şi cu toate grupurile parlamentare reprezentate în Parlamentul României, sigur, cu excepţia grupurilor PSD. Am stabilit un calendar de întâlniri pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu toţi liderii formaţiunilor politice, cu toţi liderii grupurilor parlamentare din Cameră şi din Senat. În ceea ce ne priveşte, textul moţiunii de cenzură e elaborat de Partidul Naţional Liberal, dar sigur că nu vă putem prezenta atâta timp cât el va fi obiectul negocierii cu toate grupurile parlamentare. Vă repet, gândiţi-vă că este vorba de 6 alte formaţiuni sau grupuri parlamentare, care trebuie să se asocieze Partidului Naţional Liberal în acest demers de dărâmare a Guvernului. Vom purta negocieri extrem de serioase pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a implica toate forţele politice de la nivel parlamentar în proiectul de demitere a Guvernului.

(Domnul Victor Ponta de la Pro România spune că aşteaptă de la dumneavoastră textul, dar şi premierul şi cabinetul de miniştri ca să-şi pună semnătura, nu ca să voteze. Vi se pare că este o modalitate de a se sustrage de la a semna?)

Eu aştept să mă întâlnesc cu toţi liderii politici, cu toţi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta care sunt condiţiile care sunt necesare a fi îndeplinite, pentru ca aceste grupuri parlamentare să se alinieze cu noi, să se asocieze în demersul de depunere a moţiunii de cenzură. Ca atare, eu nu pun nicio condiţie nici lui şi nici altora privitoare la asocierea la acest demers de demitere a Guvernului. Ceea ce în schimb spun public, ceea ce spun de mult timp, că orice lună în care Guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri şi vulnerabilităţi majore pentru România şi riscă să afecteze negativ viaţa, siguranţa şi prosperitatea tuturor cetăţenilor români. Ca atare, este o măsură absolut indispensabilă pentru a stopa stricăciunile majore provocate de actuala guvernare, măsura de adoptare a unei moţiuni de cenzură.

(USR a propus astăzi încheierea unui acord politic între partidele parlamentare din opoziţie pentru declanşarea anticipatelor în cazul unei moţiuni de cenzură)

Şi în cazul acestor declaraţii am să vă răspund că ne vom întâlni cu reprezentanţii lor şi vom vedea exact care sunt propunerile, condiţiile pe care le pun. Obiectivul nostru e să convingem toţi actorii care nu sunt cu PSD să se asocieze acestei moţiuni de cenzură.

(O susţineţi pe doamna Alina Gorghiu la Senat pentru şefia Senatului? Aveţi negocieri în acest moment cu Pro România şi ALDE?)
Cu siguranţă în cadrul discuţiilor pe care le voi purta atât eu cât şi colegii mei, liderii grupurilor parlamentare, vicepreşedinţii Camerei, Senatului şi ceilalţi membrii ai echipelor de negociere, vom discuta nu numai despre moţiunea de cenzură, ci vom discuta şi despre preşedinţia Senatului, evident, după ce se vacantează această preşedinţie a Senatului. Ne dorim să susţinem un candidat. Nu poţi să avansezi niciun nume privitor la acest candidat până când nu vom avea discuţiile cu partenerii noştri.

(Domnul Tăriceanu a demisionat acum, în Biroul Permanent)

Am înţeles, înseamnă că vom discuta acest subiect în toate întâlnirile pe care le avem, începând de astăzi.

(Astăzi cu cine anume vă vedeţi?)

Acum nu o să vă dau raportul complex, obiectivul meu nu este să facem declaraţii, obiectivul meu este să ajungem la un acord cu toţi posibilii parteneri, în cursul acestei moţiuni de cenzură, iar obiectivul fundamental pe care îl avem ca partid este să punem punct acestei guvernări şi ca atare, vă daţi seama că există o deschidere mare din partea noastră privitoare la aceste discuţii şi negocieri.

(Tot legat de moţiunea de cenzură, vă aşteptaţi ca cei din ALDE să voteze această moţiunea după ce au ieşit de la guvernare?)

Vom vedea!

(Dar veţi purta discuţii?)

Cu siguranţă că vom purta discuţii! Am spus, cu toţi actorii politici nePSD, care funcţionează la nivelul Parlamentului României. De altfel, declaraţiile lor au fost că vor intra în opoziţie şi că vor vota moţiunea de cenzură.

(Aţi decis dacă această moţiune de cenzură să fie depusă înainte de alegeri sau după?)

Vom depune această moţiune de cenzură, exact cum v-am spus, atunci când vom considera că există şanse certe ca ea să treacă. Nu putem să riscăm să depunem moţiune de cenzură, pentru că avem la dispoziţie o singură moţiune de cenzură pe sesiunea parlamentară, care este o sesiune parlamentară septembrie - decembrie, care să nu aibă şanse maxime să treacă.

(Aţi fi de acord cu propunerea premierului de a da o lege în Parlament, care să pedepsească, din nou, insulta şi calomnia?)

Singurul lucru cu care aş fi de acord este acela că Vasilica Viorica Dăncilă trebuie să plece de la Palatul Victoriei, in rest, ce propuneri face chiar nu mă interesează. Asta cu repedepsirea, repunerea ca infracţiuni, insulta şi calomnia, lucrul acesta a fost îndepărtat din Codul Penal. Aceasta este o chestiune care ţine de regim totalitar. Îi readuc aminte Vasilicăi Viorica Dăncilă că suntem într-o democraţie, suntem stat al UE şi că nu mai poţi chiar să bagi în Codul Penal orice prostie care o deranjează pe dânsa, iar în foarte multe din motivele care o determină să susţină o astfel de aberaţie, probabil sunt chiar acţiunile domniei sale.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25