BERD - Sovcombank, MEGA-TRANZACȚIE

berd
berd

Banca rusească Sovcombank a anunţat marţi că a ajuns la un acord privind achiziţionarea unei participaţii de 11% în grupul rus Rosevrobank, de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvolare (BERD). 

BERD, care şi-a suspendat activităţile în Rusia după impunerea sancţiunilor occidentale în 2014, iese gradual de pe piaţa rusă. Anul acesta, BERD va închide cinci dintre cele şapte birouri din Rusia, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Sovcombank este a 17-a mare bancă din Rusia după active, conform datelor Interfax, în timp ce Rosevrobank este pe locul 48. În urma tranzacţiei, Sovcombank va deţine 45% din Rosevrobank.

Negocieri pentru vânzarea participației de 15% din SDM

De asemenea, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este în negocieri privind o posibilă vânzare către Expobank a participaţiei de 15% deţinută la banca rusească SDM, au declarat sursele.

În decembrie, Banca Centrală a Rusiei a anunţat că a plasat grupul bancar privat Promsvyazbank sub administrare temporară, aceasta fiind cea de-a treia intervenţie în sprijinul unei bănci private în 2017, după salvarea Otkritie şi B&N Bank. În urma acestei decizii, BERD şi-a pierdut participaţia de 11,75% deţinută la Promsvyazbank, cea de-a zecea bancă rusească.

[citeste si]

Expobank, controlată de afaceristul rus Igor Kim, cumpără bănci de dimensiuni medii din Rusia, concentrându-se pe activele scoase la vânzare de instituţiile financiare străine.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În prezent, BERD investeşte în Mongolia, Turcia, Maroc,Egipt, Tunisia şi Iordania, precum şi în Grecia şi Cipru, ţări din zona euro afectate însă de criza datoriilor.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investiţii în ţară de 7,6 miliarde euro, în peste 400 de proiecte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel