Ben Oni Ardelean, vicepreședinte PNL, cere demiterea lui Voiculescu: Circul şi bătaia de joc au umplut paharul!

Sursa foto: Facebook Ben Oni Ardelean
Sursa foto: Facebook Ben Oni Ardelean

Ben Oni Ardelean, vicepreşedintele PNL, a declarat că va solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional al partidului, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"În calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, voi solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Tot circul, bâlbâiala şi bătaia de joc la adresa pacienţilor de la Spitalul Foişor a umplut paharul. Pacienţii cu diferite boli nu mai pot fi ignoraţi şi daţi la o parte în detrimentul pacienţilor infectaţi cu COVID. Chiar dacă managementul Spitalului Foişor s-a opus transformării în unitate COVID-19, printr-o scenă similară cu prelungirea carantinării Timişoarei, s-a dat un ordin - ignorând voinţa şi argumentele celor de acolo - prin care au fost evacuaţi în toiul nopţii zeci de pacienţi", a scris Ben Oni Ardelean pe Facebook.

"Semnalez de câteva luni bune derapajele"

"Semnalez de câteva luni bune derapajele, stângăciile şi atitudinea acestui ministru. Din păcate, nu am avut parte de revizuiri ale strategiei, gândirii, comunicării sau creării de proceduri. Este clar pentru toată lumea că domnul Voiculescu este depăşit de situaţie, iar astfel vom face un bine atât lui, cât şi pacienţilor din România. Ministerul Sănătăţii are nevoie de un ministru competent la cârma sa. Să-l găsim urgent", a mai scris Ardelean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel