Băsescu, vizită la Udrea în arest la domiciliu: Încerc s-o conving că n-am abandonat-o

Fostul președinte Traian Băsescu a mărturisit că a vizitat-o pe Elena Udrea după ce a fost plasată în arest la domiciliu și că ține legătura cu fostul ministru al Dezvoltării, în care a insistat că are încredere.

"Eu n-o contrazic pe doamna Udrea. Am încredere în justiție și am încredere în Elena Udrea că n-a furat bani. E ridicol să spui că femeia asta a furat bani din Gala Bute. Elena Udrea a spus ce știe și ce crede. Este un om care nu minte (...) Categoric nu minte, dar se poate înșela, ca orice om", a declarat Băsescu.

Fostul șef al statului a spus că Udrea nu s-a consultat cu el când a pornit rafalele publice împotriva gen. Coldea.

"E pe cont propriu, are o loialitate în relația cu mine. Nu m-a informat (când Udrea a început atacurile publice - n.r)", a spus Băsescu.

"Sunt unul dintre cei care vorbesc cu ea în fiecare zi, mă duc la ea în arest, la ea acasă, în arestul la domiciliu. Am nimerit când erau avocații, asta e. N-are interdicție să se întâlnească cu mine", a mărturisit Băsescu

"Încerc s-o conving că n-am abandonat-o", a punctat Băsescu.

Traian Băsescu spune că procurorii se bazează prea mult pe denunțuri în instrumentarea dosarelor penale, din cauza volumului mare de muncă.

"Singurul lucru care mi se pare excesiv e numărul mare de cereri de arestare. Datorită presiunii care e pe procurori să facă rapid dosarele pentru că sunt multe, parcă încep să se axeze prea mult pe denunțuri", a declarat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel