Băsescu, securist. Drulă: Să demisioneze!

Cătălin Drulă
Cătălin Drulă

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, i-a cerut demisia lui Traian Băsescu după ce s-a dovedit că a fost colaborator al Securității.

„Când ești dovedit definitiv că ai colaborat cu Securitatea ca poliție politică, două gesturi minime se impun: Traian Băsescu să își ceară scuze poporului român. Pentru ce a făcut și pentru că ne-a mințit atâta timp. Traian Băsescu să își dea demisia din Parlamentul European. România a suferit destul de pe urma securiștilor, țara noastră nu trebuie să fie reprezentată de securiști nicăieri, cu atât mai puțin la nivel european. Se încheie un capitol trist. Ar fi frumos ca ultima notă să fie minima decență”, a spus Cătălin Drulă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că a luat notă de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) potrivit căreia acesta a colaborat cu Securitatea şi anunţă că va face 'demersurile legale' la CEDO.

„Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Băsescu, miercuri, pe Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. 'Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022', se arată în hotărârea Înaltei Curţi. Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel