Băsescu se dă de gol: vin alegeri prezidenţiale

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a încercat să explice care vor fi efectele disputei care se poartă în acest moment. Fără să vrea, Băsescu a explicat că se aşteaptă la alegeri prezidenţiale. În mod normal, alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc în 2014, dar Băsescu se aşteaptă să urmeze în perioada imediat următoare. 

"Vor veni alegeri prezidențiale și art 81 din Constituție spune că președintele se alege din primul tur dacă obține 50% plus unu din listele electorale, ceea ce poate duce la alegerea ilegală a unui președinte", a spus Băsescu.

Băsescu a lansat un atac dur la adresa fostului ministru al Internelor, Ioan Rus şi a precizat că a făcut "presiuni din garaj asupa ministrului".

"Din garaj mai fac o presiune spunând că au fost nişte oameni care nu şi-au facut datoria, care l-au păcălit. Am fost puţin neatent, n-am contestat listele la timp.Este regretabil că se întârzie o decizie. Guvernul a comunicat că nu deține listele, nu era o dificultate să printeze un set de liste așa cum au fost ele înaintate BEC

Deci, dle Rus consideră că și acum fac presiune asupra dvs ptr că listele nu au fost corect întocmite dar nu mai am ce să mai fac", a spus Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel