EXCLUSIV  Băsescu scapă de ”Cășuneanu”. Decizia care-l salvează pe fostul președinte

Procuroarea Elena Iordache, care instrumentează dosarul de spălare de bani pe numele fostului președinte Traian Băsescu, cere Parchetului General redeschiderea dosarului pentru luare de mită și înșelăciune. Traian Băsescu primise NUP în 2006 în acest dosar. DNA îl deschisese în 2004. 

Procuroarea consideră că Traian Băsescu a luat în anul 2000 un teren și o mașină de la Costel Cășuneanu, ”regele asfaltului”. În schimb, Cășuneanu ar fi primit licențe de transport când Traian Băsescu era ministru al Transporturilor. Traian Băsescu ar fi spălat banii prin operațiuni succesive care au albit acea șpagă. 

Elena Iordache cere redeschiderea dosarului pentru a-și susține ancheta de spălare de bani. Dosarul, deschis în 2004, a fost trimit de Parchetul General, cu tot cu solicitarea procuroarei, la DNA. Laura Codruța Kovesi este cea care va decide dacă va fi sau nu redeschis dosarul și apoi, dacă va decide redeschiderea, va fi necesară confirmarea redeschiderii de o instanță de judecată. 

[citeste si]

Decizia CCR din 2014: Băsescu are imunitate absolută

Fapta pe care o vizează procuroarea este din anul 2000. Dosarul ”Cășuneanu” este unul din dosarele grele care l-au urmărit pe Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, alături de Flota și Casa din Mihăileanu. Odată ajuns președinte, Daniel Morar a lansat ideea ”imunității absolute” cu privire la președinte, ceea ce l-a scăpat pe acesta de problemele în justiție pe perioada mandatelor. În urmă cu doi ani, dosarul de șantaj al lui Traian Băsescu, în care era acuzat de Gabriela Firea, a fost suspendat din cauza imunității. A fost făcută o sesizare la CCR, care a decis că președintele nu poate fi niciodată urmărit penal în timpul mandatului de la Cotroceni. În cazul imunității absolute, prescripția se suspendă. 

Cum funcționează prescripția

Cu toate acestea, imunitatea președintelui a fost mereu interpretată, fie că e absolută, fie că e la fel ca a parlamentarilor. 

Avocatul Lucian Bolcaș a afirmat, pentru DCNews, că prescripția cu privire la fapta săvârșită depinde de motivul pentru care s-a dat soluția de închidere a dosarului: ”Dacă s-a dat pentru împrejurarea că fapta nu există, redeschiderea sa la această dată este pusă sub semnul invocării și a termenului de prescripție. Exact, acest lucru înseamnă că în condițiile în care se va stabili că faptele nu sunt prescrise, datorită datei și duratei urmăririi penale, dosarul se poate redeschide, dar prescripția e un impediment de continuare a acțiunii penale în cauză. Prescripția se constată raportat la data săvârșirii faptei, la data începerii urmării penale, la data închiderii dosarului de urmărire penală. Sunt datele la care ne raportăm. Pe perioada urmăririi penale, curgerea termenului de prescripție a fost suspendat”. 

Amintim în acest context că, într-adevăr, dosarul a primit NUP în 2006 pentru că ”fapta nu există”. Lucian Bolcaș a făcut precizarea: ”Toate aceste aspecte îl privesc pe inculpatul Traian Băsescu”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel