Preşedintele Traian Băsescu susţine că România are o problemă cu judecătorii care creează legi în loc să le aplice, referindu-se la faptul că mulţi angajaţi ai statului au obţinut în instanţă dreptul de a-şi primi înapoi cei 25 la sută cu care Guvernul a redus salariile.
"România are o mare problemă, sunt judecători care creează legi. Spre exemplu, prin lege care a fost constatată ca fiind constituţională Guvernul a redus cu 25 la sută salariile. Magistraţii, în instanţe, au stabilit că Guvernul trebuie să plătească aceşti bani, în aşa fel încât în momentul de faţă, prin hotărâri judecătoreşti, Guvernul ar trebui să plătească peste nouă miliarde de RON. Sigur că este imposibil pentru că nu există aceşti bani, dar mă întreb: magistratul trebuie să aplice legea sau să creeze legea?", a spus Băsescu, citat de Mediafax.
Dacă legea era neconstituţională, magistratul ar fi avut dreptate să aibă o altă poziţie decât Guvernul, dar atâta timp cât legea a trecut prin Curtea Constituţională, a fost constatată a fi constituţională, de ce magistraţii nu aplică legea. Aici sunt probleme ale sistemului nostru judiciar. E ca şi cum unui om care are 1,80 centimetri tu îi spui să aibă 2,10 centimetri. Cum să-l faci de 2,10 dacă el are 1,80? Cei de la Fond şi de la Uniunea Europeană ne-au întrebat: noi cu cine trebuie să negociem în probleme de buget, să mergem la fiecare tribunal, să mergem la fiecare judecător ca să ştim cum va putea arăta bugetul nostru în 2011, în 2012", a spus Băsescu.
El a explicat că răspunderea magistraţilor se poate face şi printr-o lege, nu doar prin Constituţie.
"Răspunderea magistraţilor se poate face prin lege, nu doar prin Constituţie. Sigur, Constituţia nu ar mai lăsa loc la interpretarea legii. Dar sistemul de răspundere a magistraţilor pentru deciziile eronate se poate stabili şi prin lege. Deci dacă Guvernul vrea poate să promoveze o lege a răspunderii magistraţilor. Cum nu este nevoie de modificarea Constituţiei ca să ajungem la 300 de parlamentari, cum au votat românii la Referendum, este suficient să se dea o lege. E adevărat că nu se poate stabili prin lege o singură Cameră, dar se pot face o sută de senatori şi două sute de deputaţi, s-ar îndeplini o parte din exigenţa exprimată de electorat la alegeri", a mai declarat Băsescu la Eforie Nord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu