Băsescu pregătește o plângere penală împotriva lui Ponta. Chirieac: Băsescu dorește menținerea USL

Președintele Traian Băsescu a criticat atât refuzul premierului Ponta de a nu publica în Monitorul Oficial demisiile miniștrilor PNL, cât și revizuirea Constituției. Acesta a declarat că nu este departe ziua când împotriva lui Victor Ponta se va depune o plângere penală pentru corupție și abuz în serviciu. În opinia analistului Bogdan Chirieac, președintele Traian Băsescu a început campania electorală pentru Mișcarea Populară. 

Traian Băsescu este hotărât să depună plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta pentru abuz în serviciu și corupție, pentru decizii ale Guvernului, decizii personale,  minciună. "Am  cerut unui grup de juriști să vedem dacă un astfel de premier poate răspunde în fața legii", a declarat, luni, Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni.

Traian Băsescu îl acuză pe Ponta în special pentru neregulile de la ASF, afirmând că sunt foarte multe acolo, iar premierul ar putea fi acuzat de abuz în serviciu. Președintele îl mai acuză pe Ponta de încălcarea legii în privința structurii Guvernului, în privința miniștrilor care au demisionat, dar continuă să se afle încă în Guvern, deoarece demisiile nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial și să numească miniștri interimari.

Despre proiectul de lege privind modificarea Constituției, Băsescu a spus că: „La fel de bine puteau să le scrie niște băieți care stăteau în Piața Chibrit și fac trafic de etnobotanice”. 

Chirieac: Domnul Băsescu a început campania electorală pentru MP

"Domnul Băsescu a început campania electorală pentru Mișcarea Populară", a declarat pentru RTV Bogdan Chirieac. "Trebuie văzut în acest context al campaniei electorale. Nu cred că este posibil așa ceva, nu este luat în seamă. Domnul Băsescu  e oficial în campania electorală. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că domnul Băsescu dorește menținerea USL, deoarece acest gen de declarație îl vulnerabilizează pe Victor Ponta în cazul în care ar fi dorit să se despartă acum de PNL.

Acest gen de declarații unesc cele două partide, PSD și PNL. Nu  văd care era interesul domnul Băsescu în acest moment, dar o să vedem. Dânsul nu face declarații decât în baza unui plan. Este ca la șah, cu trei-cinci-zece mutări înainte".

Întrebat dacă Traian Băsescu va ajunge de la vorbe la fapte, Chirieac este de părere că "cel puțin nu pentru aceste lucruri. Poate să inventeze ceva cu procuratura, cu DNA-ul să-l ia pe domnul Ponta într-o chestiune mai percutantă. Dar în zona despre care vorbește de Băsescu cu ASF, acesta a trecut prin Parlament, e cu acordul BNR. Domnul Băsescu se leagă de o informație care a apărut acum în presă în care distinșii de la ASF și-au luat salariu de 56.000 de euro de la stat", a mai spus Bogdan Chirieac.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel