Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, de la sediul de campanie, că obiectivul său este să câştige acest referendum.
[caption id="attachment_204345" align="alignnone" width="640" caption="Foto: Mediafax"][/caption]Primul lucru pe care vreau să-l comunic în această campanie care va avea ca finalitate referendumul din 29 iulie: Eu nu apăr un scaun. Am de apărat România Europeană, pe care am început să o construiesc cu instituţiile statului şi cu românii acum opt ani. Nu apăr scaunul, ci apăr România.
N-aş vrea ca în urma acestui referendum ca România să facă paşi înapoi. În ultimele două săptămâni vă pot spune că România a făcut mulţi paşi înapoi din puct de vedere al credibilităţii. Nu este cinstit ceea ce a făcut USL, să ai ca obiectiv acapararea integrală a instituţiilor statului şi punerea lor la dispoziţia partidului.
Prin acest referendum USL vrea să-şi legitimeze reflexele totalitare. Ei au rămas ancoraţi în modul de a guverna din vremea lui Iliescu şi Năstase.
Nu este cinstit să pui un preşedinte care a fost ales de două ori şi dupp 8 ani de mandat şi trei ani de criză să-i ceri să obţină 50 la sută din voturi. Totuşi sunt convins că românii nu vor participa la acest mod de a face politică şi cer celor care mă sprijină să mă susţină în referendum. Misiunea mea chiar dacă imposibilă este să câştig.
Referitor la acţiunile guvernului, ele nu sunt cinstite şi românii nu pot accepta.
După domnul Ponta şi MAI nu sunt români cei un milion de oameni cetăţeni români din Spania şi Italia, nici cei din Franţa sau Germania. Românii nu vor participa la un lucru necinstit, sancţionându-i pe cei care vor să fure chiar şi un referendum.
Dacă a vrut să pună pe preşedintele României în faţa unei exigenţe care este greu de îndeplinit de un preşedinte care a trecut prin opt ani de mandat, dar să o facă cinstit, fără să împiedice şansa minimă pe care o am.
Fac un apel la guvern să fie cinstit pentru că românii nu-i vor accepta pe cei necinstiţi. Am văzut astăzi că Ponta a mutat necinstea la Bruxelles, că acolo sunt oameni cu cvare discută ca în PSD.
Vă spun care sunt soluţiile ca domnul Ponta să rezolve problema de neciste pe care o are cu condiţiile referendumului: acea ordonanţă care stabileşte alte condiţii de referendum pentru preşedinte, are un mecanism foarte simplu prin ordonanţă de a o anula. Eu nu ştiu de ce trebuie să cheme parlamentul. Domnul Ponta încă mai crede că relaţia cu UE poate fi de tipul pe care îl avea PSD până în 2004. Astăzi a făcut cea mai mare greşeală încercând că pentru cele două ordonanţe ilegale trebuie să convoace parlamentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu