Băsescu: O bursă și un sistem bancar nu pot fi performante, într-un stat neperformant

bursa
bursa

Președintele Traian Băsescu a declarat că există o relație de interdependență între BVB, sistemul bancar și stat, susținând că Bursa de Valori București și băncile nu pot fi performante atât timp cât evoluează într-un stat neperformant.

"O bursă, fie ea şi Bursa de Valori Bucureşti, un sistem bancar, fie el şi sistemul bancar din România, nu pot fi performante fără un stat performant. Când ele evoluează într-un mediu neprietenos (...), ele nu au cum să strălucească, nu au cum să fie piloni de performanţă financiară şi economică", a afirmat Traian Băsescu, la ceremonia de marcare a 15 de activitate a Bursei de Valori Bucureşti, organizată la BNR.

Acesta a continuat, spunând că : "Nu putem avea speranţa evoluţiei favorabile pentru fiecare român, dacă nu încercăm să devenim performanţi. (...) În lipsa reformării statului, nu facem decât să-i condamnăm pe români"

De asemnea, șeful statului a spus că politicianul trebuie să ”treacă pragul lașității” și să facă "lucruri simple de îneţeles, dar dificile în asumare şi implementare", pentru că astăzi este "vinovat" cel care spune "aceste adevăruri", "cel care cere reforma".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel