Băsescu nu le-a întins mâna liderilor USL la începutul întâlnirii. Vezi ce i-a spus lui Antonescu

antonescu
antonescu

Preşedintele Traian Băsescu nu ar fi dat mâna cu liderii USL Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, au declarat surse politice, care au relatat şi un schimb de replici Băsescu-Antonescu.

Conform surselor citate, discuţiile dintre şeful statului şi liderii USL au fost marcate şi de pasaje tensionate, unul dintre acestea fiind constituit de acuzele de corupţie aruncate de ambele părţi, informează Mediafax.

Astfel, sursele citate au arătat că liderul PNL Crin Antonescu i-ar fi spus lui Traian Băsescu că patronează un sistem corupt, în care toţi sunt corupţi şi fură.

După ce l-a ascultat, Băsescu i-ar fi spus lui Antonescu: "Şi voi sunteţi corupţi!".

"Cine, eu?", ar fi replicat Antonescu, potrivit surselor citate.

"Voi, politicienii", i-a replicat Băsescu, au precizat aceleaşi surse.

Liderul USL Victor Ponta a susţinut că la întâlnirea de la Cotroceni preşedintele Traian Băsescu a fost "mai grosolan decât e el de obicei", că a fost "nervos, plictisit" şi că a avut loc "un schimb de replici neplăcute".

"Eu vreau să fiu corect, chiar dacă domnul Băsescu azi a fost chiar mai grosolan şi mai, cum să spun, mai iresponsabil decât e de obicei. Asta a fost impresia mea, dar eu sunt corect chiar şi cu cei incorecţi", a declarat Victor Ponta, după întâlnirea de miercuri dintre şeful statului şi liderii USL pe tema concluziilor summit-ului UE din 8-9 decembrie.

El fusese întrebat dacă şeful statului a fost de acord cu un guvern de tehnocraţi, precizând că poziţia preşedintelui a fost aceea de a nu respinge ideea.

"De la început... Nu-mi place să stau să povestesc. (...) Eu am mai fost la consultări cu domnia sa. E un preşedinte obosit, nervos, plictisit. Cred că nu avea niciun chef de dialog cu nimeni, nu doar cu noi. Am avut şi un schimb de replici neplăcute", a afirmat Ponta, fără a da alte detalii.

Citeşte şi:

Liderii Opoziţiei au ieşit de la consultări. Ponta: Băsescu a fost mai grosolan decât de obicei

Marian Vanghelie, decorat de Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel