Băsescu îi critică pe Nițu și Kovesi din cauza dosarelor Revoluției și Mineriadei

Kovesi - Băsescu
Kovesi - Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu le reproșează celor trei procurori generali care s-au succedat în timpul mandatelor sale că nu au dezmințit public zvonurile conform cărora el a cerut închiderea dosarelor Revoluției și Mineriadei.

"După decizia ICCJ de redeschidere a dosarului 13-15 iunie '90 o armată de propagandişti s-a repezit pe televiziuni, radiouri şi în mediul virtual să acuze că eu am blocat şi dosarul revoluţiei şi dosarul mineriadei din 13-15 iunie. În cei 10 ani de mandat au fost trei procurori generali: Ilie Botoş (nu l-am numit eu), Laura Codruţa Koveşi şi Tiberiu Niţu. Nici unul dintre ei nu a găsit resursele morale să spună, "nu este adevărat, preşedintele Băsescu nu ne-a cerut niciodată să închidem dosarele, aceasta a fost o decizie a procurorului X cu următoarea motivaţie.....". Altfel oameni extrem de sensibili care la orice cuvînt rostit în spaţiul public cer CSM să le apere reputaţia. Orice eforturi ar face, şi cu adevărat le face, justiţia nu va fi pe deplin credibilă pînă cînd nu va da o soluţie celor două dosare", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Cu o zi în urmă, Băsescu a amintit că le-a cerut Laurei Kovesi și lui Tiberiu Nițu să rezolve dosarul Revoluției, adăugând că oricât de "binevoitori" ar fi procurorii, există ceva "în spate", care blochează soluţionarea acestui caz.

Laura Codruța Kovesi: Nu cred că îşi permite vreun politician să mă sune

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel