Băsescu: Granițele unei țări se pot modifica

Traian Băsescu a declarat că formațiunea Mișcarea Populară este singurul partid politic care are ca obiectiv de țară unirea cu Republica Moldova.

"Nu o spunem numai în campania electorală. Suntem singurul partid care avem acest obiectiv în programul nostru de ţară", a spus Traian Băsescu în deschiderea discursului său, scrie Agerpres.

El a precizat că, potrivit Actului final de la Helsinki, graniţele unei ţări se pot modifica "prin referendum popular sau prin decizii ale parlamentelor". 

"Aţi văzut, o să mai vedeţi tot soiul de analişti, de oameni politici, sau tot felul de neaveniţi care vor spune "Aaa, nu se poate!", Aaa, nu vrea Rusia!" Să nu credeţi în aşa ceva. În Europa frontierele nu se pot modifica decât în condiţiile actului final de la Helsinki, din 1975. În Europa, conform articolului unu al Actului final de la Helsinki, nu se pot modifica frontierele prin forţă. Tot articolul unu al Actului final de la Helsinki spune şi cum se pot modifica graniţele unei ţări. Acolo se menţionează clar prin înţelegere politică. Asta înseamnă că se pot modifica frontierele prin referendum popular sau prin decizii ale parlamentelor", a spus Traian Băsescu. 

El a dat drept exemplu situaţia Germaniei şi Cehoslovacia. 

"Reunificarea Germaniei s-a făcut în baza articolului unu al Actului final de la Helsinki, prin voinţa celor două ţări, celor două parlamente, iar desprinderea Slovaciei din Cehoslovacia s-a făcut de asemenea prin referendum şi prin vot în parlament. Cine spune că nu sunt instrumentele de modificare a frontierelor, minte", a mai spus Băsescu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel