Băsescu: După alegeri, sigur o să ne caute

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Reşiţa, că această formaţiune politică exclude orice guvernare cu PSD şi ALDE. 

'Vrem să fim la guvernare, dar nu în orice condiţii şi nu cu oricine. Exclud orice guvernare cu PSD şi cu ALDE. Dacă doamna Gorghiu se va răzgândi şi pe data de 12 decembrie constată că nu poate guverna fără PMP, sigur o să ne caute, iar atunci o să îi spunem şi exigenţele noastre, şi anume funcţia de prim-ministru. Fără această condiţie nu ne putem încurca cu unii care s-au dovedit neputincioşi', a afirmat Traian Băsescu, scrie Agerpres.

Liderul PMP a precizat că această formaţiune politică nu vrea să participe la guvernare de dragul de a-şi exercita puterea, ci pentru că sunt de făcut lucruri extrem de importante. 

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară a participat, sâmbătă, la Reşiţa, la lansarea candidaţilor acestei formaţiuni politice la alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

Primul pe lista de la Senat este Aurel Marinescu, care a deţinut funcţia de director comercial sau administrator la mai multe firme, după care urmează Ioan Olariu, Ilie Buzescu şi Iuliana Mariana Floriana Cască. 

La Camera Deputaţilor, PMP va merge pe primul loc cu actualul deputat Ion Tabugan, aflat la cel de-al doilea mandat de parlamentar. Al doilea este actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionuţ Mihai Popovici, urmat de Ion Pârvu, Liviu Cristian Mircu, Ion Dorin Turău, Ana Vlădulescu şi fostul director al Casei Corpului Didactic din Caraş-Severin, Tudor Deaconu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel