Președintele Traian Băsescu a declarat joi seară că este greu să se schimbe după mulți ani de viață, iar cât privește o eventuală a treia suspendare, ”bucuroși le-om duce toate”. În schimb, șeful statului a arătat că declarațiile critice ale președintelui Lituaniei nu i-au fost adresate, el nefiind agitat nici măcar la garaj.
La finalul declarației de la Palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a răspuns mai multor întrebări puse de jurnaliștii prezenți la conferință.
Referitor la ce fel de președinte va fi, șeful statului a spus: ”Nu mă schimbă nimic, e greu să mă schimb după 61 de ani de viață. O a treia suspendare? Bucuroși le-om duce toate”.
Nedorind să facă niciun comentariu legat de coabitare în viitor cu premierul Victor Ponta și nici despre dezbatea privind situația din România de miercuri din Parlamentul European, Traian Băsescu, la întrebarea ce mesaj are pentru cei care protestează în fața Palatului Cotroceni, a răspuns: ”Mesajul meu l-ați auzit, în ce privește protestele, e un drept pe care cetățenii români și l-au câștigat, acela de a protesta”.
Despre acuzele aduse comisarului european pe Justiție, Viviane Reding, că ar fi acționat ca un agent electoral al său, Traian Băsescu a susținut că ”a fost o exagerarea” din partea celor care nu cunosc tratatul, potrivit căruia CE este obligat să reacționeze la derapajele din statele membre. ”Reacțiile liderilor europeni au fost pe măsura informațiilor pe care le-au primit și a covingerilor lor, probabil. Poate cineva din sală să-mi spună ce articol din Constituție am încălcat? Aceeași întrebare și-o pun și liderii europeni. Nu se poate să suspenzi un președinte doar pentru că nu mai e popular”, a precizat Traian Băsescu, amintind de faptul că există președinți proaspăt aleși care au căzut sub 50%.
”Cred că aici a fost neînțelegerea liderilor europeni și a CE în general”, a adăugat șeful statului.
Considerând că și el este politician, și prin urmare este parte a acestei crize de încredere, Traian Băsescu a atras atenția că nu va renunța la anumite principii: ”Dar sunt niște lucruri la care nu voi renunța indiferent ce se va întâmpla: independența justiție. E de netolerat să punem sub semnul întrebării această nevoie de a avea o justiție independentă. Și acum continuă tot felul de atacuri. E de nenegociat orice intruziune politică în structurile de securitate națională. E de nenegociat setul de obligații pe care îl are președintele”, a mai afirmat președintele Traian Băsescu, care a susținut că nimeni nu-i poate cere să renunța la atribuțiunile funcţiei, inclusiv aceea de a reprezenta statul român, indiferent câte procente are în sondaje.
Întrebat cum comentează declarațiile critice ale președintelui Lituaniei, care a afirmat că România e paralizată de agitația politică, șeful statului a replicat: ”M-ați văzut pe mine agitat? Chiar și la garaj, m-ați văzut pe mine agitat? Presupun că nu mie mi s-a adresat”, a conchis Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu