Băsescu, critici dure la adresa ambasadorului SUA: Cum își permite...

Traian Băsescu consideră că luările de poziţie ale ambasadorului SUA în România, Hans Klemm, pe probleme legate de justiţie, în special cele legate de abuzul în serviciu, "subminează credibilitatea SUA în România".

"Noi avem un ambasador interesant, care reprezintă SUA. Ţineţi cont că sunt un om care a văzut şi a susţinut că avem nevoie de un parteneriat cu SUA. Nu sunt un antiamerican. Ce face acest domn ambasador este să submineze credibilitatea SUA în România", a spus Traian Băsescu, joi seară, la România TV.

Fostul preşedinte susţine că, în România, "abuzul în serviciu se utilizează politic", în contextul unor "jocuri politice", şi spune că decizia CCR privind abuzul în serviciu este una corectă. Mai mult, Băsescu este de părere de "abuzul în serviciu se utiliza la arestarea celor incomozi în perioada comunistă".

Citește și: Soluția lui Traian Băsescu pentru criza penitenciarelor

Fostul şef de stat a făcut o paralelă între modul în care este sancţionat abuzul în serviciu în România şi în Statele Unite ale Americii, dând exemplul deciziei Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul guvernatorului republican Robert McDonald, acuzat de corupție.

"Acest guvernator a fost achitat după ce a primit maşini Ferrari cadou de la un om de afaceri, rochii pentru soţie, împrumuturi în bani şi bani pentru campanie. L-au achitat pentru că nu a existat niciun act oficial prin care acest guvernator să fi făcut un serviciu acelei firme. S-a considerat că asta e treaba unui om politic", a spus Traian Băsescu.

"Mă întreb, domnul ambasador Hans Klemm, care are o pildă în acţiunea curţii supreme a SUA, cum îşi permite să stimuleze revenirea la anii '50 în aplicarea legii în România? Are domnul ambasador ca obiectiv distrugerea credibilităţii SUA în România? Şi el ştie că această decizie a curţii supreme este publică", a adăugat oficialul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel