Băsescu critică magistrații care pleacă urechea la influența politică

Preşedintele Traian Băsescu a condus plenul ședinței CSM, unde a susţinut că  în România un magistrat nu este independent numai dacă nu vrea el, el arătând totodată că independenţa justiţiei nu este un proces ireversibil, dar că România nu are nicio şansă de a merge înainte dacă justiţia nu e independentă.

 "Faptul că într-un moment de turbulenţe politice extraordinare - iulie-august 2012 - principalele instituţii ale statului au rămas în picioare îmi creează satisfacţia că ceva s-a întâmplat în justiţie, şi acest ceva înseamnă independenţa în justiţie", a spus Traian Băsescu, la şedinţa CSM.

Băsescu  a atras însă atenţia că "acest proces nu e ireversibil", pentru că independenţa în justiţie şi chiar democraţia în România nu sunt atât de consolidate.

 "Riscul de paşi înapoi e posibil, însă eu sper că nimeni cel puţin din justiţie nu e dispus să facă paşi înapoi în ceea ce priveşte procesul de independenţă, dar şi de eficienţă în justiţie", a adăugat preşedintele Băsescu.

 Şeful statului a subiliniat necesitatea "educării şi consolidării educaţiei în independenţă a fiecărui judecător, a fiecărui procuror".

 "Nu-i uşor să ţii justiţia ferită de influenţă politică. Tu însuţi plăteşti uneori atitudinea de a nu lăsa oamenii politici să influenţeze justiţia (...). România nu are nicio şansă să meargă înainte, să fie o ţară în care cetăţenii să fie mulţumiţi, dacă justiţia nu va fi neinfluenţată politic, o justiţie care să aibă stăpâni doar legea şi Constituţia ţării, iar fiecare magistrat să fie convins că el este independent. Nu am întâlnit încă situaţii în care un magistrat, fie judecător sau procuror, care şi-a manifestat independenţa să suporte consecinţe. În schimb, am văzut situaţii de magistraţi care fără să le ceară nimeni au fost predispuşi să aplece urechea la influenţa politică. Asta ţine de fiecare magistrat. «Nu, nene politicianule, nu mă influenţezi». (...) Dacă nu este independent, este numai datorită voinţei lui", a mai spus Traian Băsescu.

 "Astăzi, judecătorii şi procurorii nu sunt independenţi numai dacă nu vor ei. Ei nu pot să vrea din motive de corupţie sau structurale. Cei cu motive structurale ar trebui aduşi pe drumul că sunt independenţi din punct de vedere politic", a continuat preşedintele.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel