Sociologul Alfred Bulai a vorbit despre... ipocrizie și pretinsa verticalitate.
”Ipocrizia funcționează de 30 de ani în România și o vezi așa... Știm foarte bine că sistemul de control social, Parchete - Procuratură pe vremuri - era controlat politic și securistic 100%.” consideră sociologul Alfred Bulai, care dă exemplul sistemului judecătoresc din Sectorul 1. În emisiunea ”Nod în Papură”, de sâmbătă, 7 mai, de la DCNews și DCNewsTV, el a explicat și de ce: ”Tot ce era dubios pe vremea lui Ceaușescu acolo se judeca, în Sectorul 1”.
”Băi și dintr-odată ne vedem verticali... suntem un sistem care așa a funcționat! Adică avem impresia că doamna procuror Macovei de la Sectorul 1 era o disidentă? Așa cum îi vezi pe ăia care zic: ”Băsescu, ce surpriză!” (n.r. că a fost stabilit că a colaborat cu Securitatea, făcând poliție politică). Ce surpriză, mă, că a fost șef la Anvers! Crezi că puneau deținuți politici la Anvers? Suntem duși cu pluta? Ah, că l-au luat pentru un r*hat de când era un puștan, da, dar nu asta conta, pentru că a fost omul sistemului tot timpul” este de părere Alfred Bulai.
Sociologul reclamă, astfel, că ”această ipocrizie ne nenorocește pentru că ne sugerăm verticalitatea când nu e!”.
Fostul președinte al României, actual europarlamentar, Traian Băsescu, a fost declarat de instanță ca fiind fost colaborator al Securității. S-a decis că a făcut poliție politică, fapt pe care Traian Băsescu, ce ar fi semnat la acea vreme cu numele de ”Petrov”, nu l-a recunoscut. Odată cu această decizie a instanței, Traian Băsescu a pierdut nu numai casa de la RA-APPS în care se retrăsese alături de soția sa, dar și alte beneficii. El nu se mai bucură nici de pază și protecție asigurată de stat, dar nici de indemnizația lunară în cuantum de 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu. Asupra mandatului de europarlamentar, nu există nicio consecință juridică.
România Europa Liberă scrie despre Traian Băsescu, în contextul dosarului anterior amintit, că, odată cu numirea sa ca reprezentant al NAVROM în portul Anvers, din Belgia, documentele CNSAS arată că în 1988 relația lui Traian Băsescu cu Securitatea fusese din nou reluată. Numele conspirativ ar fi fost schimbat în ”Traian”. Conform sursei citate, ”Traian”, după numirea la Anvers, ”la prima venire în țară, în iulie a.c, ia legătura cu organele de securitate și sesizează mai multe aspecte de interes operativ”, dar nu evită să dea nici detalii personale despre directorul unei companii străine care se întâlnește cu o femeie din România și pe care vrea să o reîntâlnească, mai arată sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu