Băsescu: Angajaţii MAI au subminat autoritatea statului

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu susţine că salariaţii MAI care au manifestat vineri la Cotroceni au încălcat legea, menţionând că aceştia, prin gestul ilegal făcut, au subminat autoritatea statului român.

Şeful statului spus că Poliţia şi Jandarmeria sunt instituţii "deosebit de importante" ale statului, criticând faptul că salariaţii MAI au protestat vieneri purtând uniforme cu simbolurile statului român, iar jandarmii au "negociat cu sindicaliştii" în loc să aplice legea.
El amenţionat că pleacă de la premiza că sunt foarte mulţi români care sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate pe care Guvernul a fost nevoit să le ia pentru că nu are bani şi, din acest punct de vedere, înţelege nemulţumirea tuturor categoriilor sociale, inclusiv pe cea a poliţiştilor, care şi ei fac obiectul reducerii salariilor cu 25 la sută.
"Ştim foarte bine că mulţi români au manifestat în Bucureşti, în acestă perioadă, dar toţi au manifestat respectând legea", a arătat preşedintele Băsescu.
Potrivit afimaţiilor lui Traian Băsescu, cei şase mii de poliţişti au efectuat un marş ilegal în condiţiile în care ei sunt exact aceia care, alături de jandarmi, trebuie să vegheze la respectare legalităţii altor manifeatări publice, inclusiv mitinguri de protest.
"Cred că vor avea o dificultate să ceară la manifestaţiile următoare respectarea legii", a menţionat Băsescu.
El a menţionat în acest context că "un act ilegal rămâne un act ilegal".
Şeful statului a menţionat că protestatarii au încălcat legea purtând, la un miting ilegal, uniforme cu simbolurile statului român. El a menţionat că aceştia au subminat autoritatea statului român.
"Ceea ce domniile lor au făcut vineri, cei şase mii de poliţişti, nu s-a încadrat nicicum în obligaţiile pe care ei le au în viaţa de zi cu zi. Cu atat mai mult, încălcarea legii s-a făcut purtând uniforma statului roman şi pe uniformă purtand simbolurile statului roman (...) Cred că cel mai grav lucru din ilegalităţile comise de poliţiştii care s-au angajat într-un marş autorizat este că, pur şi simplu, au subminat autoritatea statului român şi instituţiile statului român, fie că este vorba de Ministerul
Administraţiei şi Internelor, ca instituţie, fie că este vorba despre instituţia prezidenţială", a opinat preşedintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel