Băsescu: Am construit o țară în care premierul și președintele fac aceleași declarații

basescu_gandul
basescu_gandul

Președintele Traian Băsescu invitat special, miercuri, la gandul.live, a vorbit despre deciziile din ultima perioadă ale celor aflați la guvernare, dar și despre dezastrul politic ce ar urma în urma validării referendumului din 29 iulie, precizând, totodată, cum efortul depus în ultimii opt ani de zile pentru a construi o Românie credibilă a fost distrus în doar trei zile. ”Eu am construit o ţară în care primul-ministru şi preşedintele fac aceleaşi declaraţii şi acasă, şi la Bruxelles", a arătat Traian Băsescu.

"Statul de drept s-a prăbuşit în numai trei zile, de pe 3 până pe 6 iulie. Mulţi o etichetează drept o lovitură de stat, iar acest lucru este de neconceput în Uniunea Europeană. Eu mă feresc să-i spun lovitură de stat", a declarat Traian Băsescu, în opinia căruia referendumul din 29 iulie ”nu mai este despre Traian Băsescu, este despre statul de drept”.

Acuzând că USL a dorit să pună mâna pe justiție, președintele suspendat Traian Băsescu a afirmat că a intuit care era strategia de acțiune a celor din Uniune, încă după reuniunea de la Bruxelles, însă nu s-a așteptat la un asemenea ritm alert al etapelor de suspendare.

"Când Ponta a chemat Parlamentul din vacanţă ca să le povestească ce a făcut la Bruxelles, mi-am dat seama că se va demara procedura de suspendare. Dar nu credeam că va fi atât de rapidă, că va fi o execuţie sumară. Azi m-au chemat să-mi citească procedura, mâine m-au suspendat. Nu am fost umilit, dar mi-a părut rău fiindcă mi-am dat seama cum se vede România. Mi-am dat seama că nu am de ce să fiu umilit, mă bat pentru România, nu pentru scaunul meu. Eu nu apăr un scaun, apăr România", a precizat Traian Băsescu.

Totodată, președintele suspendat consideră că o validare a referendumului ar fi un ”dezastru politic” pentru România. "Imaginaţi-vă o Românie în care o acţiune politică etichetată drept neeuropeană este validată de români. Acea Românie devine o pată albă. Validarea referendumului ar fi un dezastru politic pentru România. Asta mai ales fiindcă ar urma trei luni fără preşedinte, trei luni de instabilitate", a adăugat președintele suspendat Băsescu.

Considerând că ”în perioade de criză, o ţară trebuie să aibă 3-4 guverne, pentru că poporul se plictiseşte de aceleaşi feţe care să le dea veşti proaste", Traian Băsescu și-a exprimat regretul că cei aflați acum la putere au distrus toate realizările din cele două mandate de președinte ale sale.

"Oamenii ăştia au reuşit să decredibilizeze România în trei zile, după ce am construit o Românie credibilă timp de opt ani. Eu am construit o ţară în care primul-ministru şi preşedintele fac aceleaşi declaraţii şi acasă, şi la Bruxelles", a arătat președintele suspendat Traian Băsescu, aluzie la diferendele sale cu premierul Victor Ponta.

De asemenea, Traian Băsescu a ținut să menționeze și de unde provine averea sa. "În familia mea, dacă avem avere, este pentru că am muncit. Eu mi-am sacrificat tinereţea, puteam să rămân pe uscat, dar am fost 12 ani pe mare, ca să nu ne lipsească nimic. Dar am stabilit cu soţia mea că ăsta este drumul, că vrem să avem apartament, maşină, fără să ne întrebe nimeni din ce bani. Din banii de navigaţie. În acele vremuri, mi-am permis mult mai multe decât dacă aş fi stat într-un birou. Eu, în 1976, când am terminat Academia, am plecat pe mare. Dar am făcut-o cu costuri: am dat puţin din viaţa mea", a explicat președintele suspendat Băsescu.

Apreciind drept normală reacția populației față de măsurile de austeritate luate de către guvernele PDL, impuse de criză, Traian Băsescu a precizat că a optat să fie un politician ”sincer”, care să îşi asume măsurile, iar protestele declanșate de ”nedreptatea” făcută  împotriva cuiva (n.r. lui Raed Arafat), l-au învățat că ”poporul român nu-ţi suportă orice”.

Îndemnându-i pe români să nu judece referendumul ”drept Traian Băsescu vs Crin Antonescu, PDL vs USL”, președintele suspendat a conchis: "Ştiţi ce mi se pare extraordinar? Că deşi stau prost în sondaje, deşi sunt erodat, cred că românii vor face ce trebuie pe 29. Vor continua să mă înjure, dar vor vota cum trebuie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel