Băsescu a găsit soluţia la problema romilor: "Toţi puradeii la şcoală"

traian_basescu
traian_basescu

Președintele Traian Băsescu a declarat că problema romilor în spațiul european nu va fi rezolvată nici pe viitor dacă aceștia nu vor fi trimiși la școala, indiferent dacă se află în țară sau nu.

Autor: Laura Galescu

Băsescu a subliniat și că problema emigraţiei romilor din România nu are nicio legătură cu aderarea la spaţiul Schengen."Pentru că şi ei, ca şi noi, ştim foarte bine că problema romilor nu este o problemă de Schengen, ei nu aterizează din ţări arabe, nu vin din India, ci din spaţiul european, iar acum ajungem din nou la ceea ce eu ceream în Consiliu în 2009 şi 2010, o politică europeană pentru integrarea romilor, iar asta trebuie să plece de la un zero absolut, care înseamnă nicio primărie pe teritoriul UE nu-ţi dă niciun fel de ajutor dacă nu îţi trimiţi copiii la şcoală", a afirmat Băsescu, marţi seară, la Digi 24.

De asemenea, preşedintele a afirmat că deja există cadre didactice din România în Spania şi Italia pentru educaţia tinerilor romi, si pot fi trimise si in Germania: "Găsim formule. Cum avem dascăli români în Spania, în Italia, putem trimite şi la Dusseldorf. «Cât staţi fraţilor aici? Şase luni. Toţi puradeii la şcoală». Pentru că nu vom rezolva problema romilor nici în generaţiile următoare, dacă nu începem cu acest element de bază, copiii romi la şcoală", a afirmat Băsescu.

Băsescu, împotriva interdicţiei de a părăsi ţara

Totodată, preşedintele a subliniat că nu acceptă abordarea interzicerii dreptului la liberă circulaţie pentru această categorie etnică, această restricţionare putând fi aplicată numai individual, pentru cetăţenii români cu precedente penale: "Dacă cineva vrea să sugereze că România ar trebui să interzică libera circulaţie a unei categorii de cetăţeni ai ei, trebuie să uite această abordare", a afirmat preşedintele, arătând că ministrul italian de Interne Roberto Maroni din guvernul lui Silvio Berlusconi a propus în urmă cu câţiva ani şi acest tip de soluţie.

"Şi răspunsul nostru a fost foarte simplu: «da, introducem restricţii cu o singură condiţie, probaţi-ne că sunt infractori». Dacă la voi nu pedepsiţi cerşetoria, vrei să-l pedepsesc eu pentru cerşetorie? Prindeţi-l că a furat, daţi-ni-l, şi-i dăm interdicţie de a părăsi ţara. Dar doar aşa, pentru că îl urci în avion şi spui «du-te înapoi în România», nu se poate. Aici crearea unor precedente este extrem de periculoasă şi de aceea România refuză categoric orice precedent de acest tip. Cu infractorii, da, suntem de acord, ni-i ţinem acasă un timp, cât stabilim, dar nu cu cetăţeni români de etnie romă sau care sunt români pur şi simplu", a adăugat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel