Băsescu: 1 Decembrie ne prinde dezbinați

băsescu dece
băsescu dece

Președintele Traian Băsescu a declarat joi, în cadrul discursului ținut la tradiționala recepție de la Cotroceni, că în acest an, de 1 Decembrie campania electorală dezbină clasa politică. Totodată, el s-a arătat încrezător că românii nu vor permite ca instituțiile statului să fie afectate de competiția electorală, scrie rtv.net.

[caption id="attachment_255117" align="alignleft" width="310"] Foto: precidency.ro[/caption]

"Suntem în plină campanie electorală şi ziua de 1 Decembrie ne prinde dezbinaţi (...) Societatea românească nu trebuie să urmeze rupturile din viaţa politică. Naţiunea este una, statul este unu, dar românii nu vor permite să le fie distruse instituţiile de dragul competiţiei politice," a declarat Traian Băsescu.

Șeful statului a evocat figurile marilor politicieni care au avut contribuții majore la crearea României Mari în 1918 și apoi la crearea instituțiilor care au dus la consolidarea democrației românești."Aş ruga ca de 1 Decembrie, dacă se poate, ca fiecare român să-şi pună în curte, în balcon sau la fereastră câte un tricolor, cât de mic," a îndemnat președintele cetățenii.

Recepța de la Cotroceni, are loc, în mod tradițional cu câteva zile înaintea festivităților de 1 decembrie, iar la eveniment sunt invitate personalități politice, culturale și sportive, dar și înalți ofițeri, prelați și reprezentanți ai corpului diplomatic.

La recepția de anul acesta nu au fost prezenți reprezentanți ai opoziției, cu excepția senatorului liberal Ioan Ghișe, care a părăsit Palatul mai devreme decât era preconizat, după ce trei ofițeri SPP l-au evacuat când vroia să afișeze un tricou ce purta un mesaj de protest împotriva șefului statului.

În schimb, opoziţia este bine reprezentată la recepţie, alături de figuri marcante ale ARD, precum Emil Boc, Mihail Neamţu, fostul premieru Mihai-Răzvan Ungureanu, primarul din Piatra-Neamţ Gheorghe Ştefan, liderul deputaţilor democrat-liberali Mircea Toader, deputatul Vasile Gherasim, preşedintele PDL Sibiu Ion Ariton, găsindu-se şi europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor. Există şi absenţe notabile de la PDL: preşedintele Vasile Blaga, Elena Udrea şi Roberta Anastase.

Printre ambasadorii prezenţi poate fi văzut ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gittenstein, venit cu soţia. Au mai onorat invitaţia primarul Capitalei Sorin Oprescu, preşedintele ANI, Horia Georgescu, fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi, fostul preşedinte al Institutului Cultural Român Horia-Roman Patapievici şi antrenoarea Mariana Bitang.

Alte personalităţi prezente la recepție sunt soprana Angela Gheorghiu, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Nadia Comăneci, europarlamentarul Elena Băsescu, preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu, directorul SRI George Maior, directorul SIE Teodor Meleşcanu, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, prinţul Paul de România şi soţia sa, Lia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel