Urmărește emisiunea live


Barca şi Real se întâlnesc în Supercupa Spaniei

supercupa spaniei
supercupa spaniei
“El clasico” se repetă pentru a şasea oară în Supercupa Spaniei. Pe 23 august ,Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni pe Camp Nou, urmând ca returul de pe Santiago Bernabeu să se desfăsoare pe 29 august. Madrilenii vin din postura de campioni ai Spaniei, iar catalanii sunt câştigătorii Cupei Regelui. Autor: Diana Neacşu

Acestă dublă manşă este un preview pentru derby-ul din turul campionatul care se va juca la începutul lunii octombrie, pe Camp Nou.

În ultimii patru ani, Barcelona a jucat de fiecare dată în Supercupă, reuşind să ducă în vitrina clubului catalan toate trofeele.

În ceea ce priveşte duelurile directe, Barcelona şi Real s-au întâlnit de cinci ori până acum în această competiţie. Balanţa victoriilor se înclină în faţa madrilenilor, care au cucerit de patru ori acest trofeu în detrimentul celor de la Barca. Sezonul trecut a fost pentru prima dată când catalanii au câştigat Supercupa în faţa celor de la Real.

Conform Marca.com, Jose Murinho, antrenorul celor de la Real a recunoscut că nu l-ar deranja pierderea Supercupei, dacă ar triumfa din nou în campionat, cum s-a întâmplat în sezonul trecut. În opinia lui, Supercupa este competiţia cu cea mai mică importanţă dintre cele patru în care este angrenată echipa sa. Antrenorul madrilenilor a adăugat: “Între cluburi rivale întotdeauna se doreşte victoria, chiar dacă e vorba de un turneu de vară, cum se joacă in Italia. Pentru asta ne dorim să câstigam, însă ştim că rezultatul nu influenţează desfăşurarea campionatului.”

Conform fcbarcelonanocitias.com pentru catalani, cel mai probabil vor intra în teren în meciul de azi : Valdés, Alves, Piqué, Puyol, Jordi Alba, Busquets, Xavi, Cesc, Iniesta, Messi şi Alexis Sánchez. Realul va alinia la startul partidei un 11 format din  Casillas, Arbeloa, Albiol, Ramos, Coentrao, X. Alonso, Khedira, Di Maria, Ozil, Cristiano Ronaldo şi Benzema.

Ultima achiziţie a catalanilor, Alex Song a efectuat un singur antrenament cu echipa şi este puţin probabil să joace titular. În tabăra madrilenilor va lipsi Pepe, care s-a accidentat în primul meci din campionat contra Valenciei. Se preconizează că portughezul va reintra pe teren în returul de pe Santiago Bernabeu.

Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport 1, pe 23 şi 29 august, ambele de la ora 23:30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel