Barca câştigă primul "el clasico" al sezonului

el clasico
el clasico

Un meci spectaculos, tensionat şi plin de goluri în prima mansă a Supercupei Spaniei, unde Barcelona a învins Real cu 3-2. Cristiano Ronaldo reuşeşte să marcheze a patra oară consecutiv în fieful catalanilor.

Autor: Diana Neacşu

Prima ocazie a partidei i-a aparţinut lui Messi, în minutul 19. La începutul meciului balonul a trecut rar pe la madrileni, remarcându-se doar prin mingea aruncată de Callejon spre Busquets. Catalanii au mai avut două ocazii semnate de Messi şi Pedro. Barcelona lui Vilanova nu pare schimbată faţă de perioada lui Guardiola, catalanii menţinându-şi acelaşi stil cu pase prelungite şi încercări continue de a ataca poarta adversarilor. Prima repriză a aparţinut catalanilor,  cei de la Real evitând să-l deranjeze pe Valdes.

Repriza secundă a adus dezlănţuirea celor două echipe. În minutul 55, Ronaldo a reuşit să marcheze cu o lovitură de cap din cornerul executat de Ozil. Realul a înscris astfel la prima minge şutată pe spaţiul porţii, contrar cursului pe care l-a avut jocul în prima repriză. Cu acest gol, Ronaldo devine primul jucător din istoria Realului care reuşeşte să înscrie de patru ori consecutiv pe Camp Nou.

Reacţia catalanilor este formidabilă, în minutul următor Pedro aduce egalarea, Coentrao nereuşind să-l blocheze.

În minutul 61 Mourinho face schimbarea deja clasică pentru madrileni, îl înlocuieşte pe Benzema cu Higuain. Ocaziile devin din ce în ce mai dese la ambele porţi. Xavi şi Alves sunt cel mai aproape de gol, dar cel care îi aduce în avantaj pe catalani este Messi, care transformă un penalty obţinut de Iniesta, după un fault făcut de Sergio Ramos.

Xavi ridică scorul la 3-1 în minutul 78, după o cursă impresionantă a lui Iniesta.

Di Maria reuşeste să ducă reducă diferenţa în minutul 84, după o gafă uriasă a portarului Valdes.

Meciul se încadrează în tiparele unui „el clasico”, aducând goluri, faze spectaculoase şi valuri în tribune.

Returul se va juca pe 29 august, pe Santiago Bernabeu, iar la scorul de 3-2 orice se poate întampla.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel