Președintele suspendat Traian Băsescu nu se luptă în campania pentru referendum cu Uniunea Social Liberală, ci cu poporul român, încercând să ascundă minciunile din decursul celor opt ani de mandat, a declarat, joi, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu.
Acesta a mai precizat că, de fapt, Băsescu nu se luptă în campanie cu USL, ci cu poporul român. “Ori de câte ori Traian Băsescu are nevoie de popor, își aduce aminte și devine mult mai blând, mult mai iubitor, chiar și față de presă, deși presa era nu de mult un dușman al statului de drept, își aduce aminte și de copii pe care acum îi ia în brațe, îi mângîie pe creștet dar acum doi ani dorea să taie alocațiile și trusoul pentru nou-născuți, își aduce aminte și de pensionari de la care acum și-ar dori votul, dar cărora le dorea tăiate pensiile și impozitate. Este, iată, Traian Băsescu omul de campanie, total diferit de președintele pe care l-am văzut cu toții timp de opt ani de zile și mă întreb pe cine ar mai putea păcăli. Eu cred că ar trebui făcută o diferență foarte clară, pentru că de fapt lupta nu este între USL și președinte, domnia sa nu se bate acum, cu nicio forță politică, se bate cu poporul care chiar nu îl mai vrea”, a indicat acesta.
Deputatul PSD a enumerat și opt promisiuni pe care Traian Băsescu le-a făcut în decursul celor opt ani de mandat dar nu le-a dus la îndeplinire. “Vă readuc aminte câteva dintre lucrurile pe care Băsescu le uită astăzi, minciunile pe care încearcă să le ascundă, pornind de la cele cinci minute cu demisia și a mințit, ne-a spus la un moment dat, public, că fiica domniei sale va justifica banii pentru locuința de lux pe care dumneavoastră ați arătat-o și cred că încă mai așteptați acele explicații, a spus că tăierile salariale vor fi temporare și a mințit, în 2009 în campanie pentru prezidențiale spunea că nu va tăia niciodată salariile, vă mai aduc aminte de 6% din PIB pentru educație tema de campanie din 2004-2008-2009, a promis că românii nu vor mai avea nevoie de viză pentru Statele Unite și promitea lucrul acesta încă din 2007. Tot din 2007 ne-a spus că România va intra în Schengen, a spus că nu ne mai prinde o campanie electorală până la intrarea în Schengen, a spus că reduce cheltuielile pentru clientela politică, dar costurile cu bunurile și serviciile au crescut în 2009 și 2010”, a declarat Bănicioiu.
Social-democratul i-a mai cerut lui Băsescu să răspundă cine a oferit protecția politică pentru fostul șef ANAF Sorin Blejnar și cine l-a ținut în funcție pe fostul președinte al CNAS, Lucian Duță.
De asemenea, referindu-se la decorul în care preşedintele suspendat a vorbit miercuri seara, deputatul PSD a arătat că legea electorală interzice utilizarea simbolurilor naţionale în perioada de campanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu