Bani pentru persoanele cu handicap. Guvern, procedură simplificată

Mihai Ciobanu / 20 dec 2018 / 19:37 Salveaza PDF Comentarii
Salariu
Descriere foto: Salariu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunţat joi că Executivul a aprobat o hotărâre care prevede ca plata prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap să se facă începând din ianuarie 2019 direct de către agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială. 

"Decizia are în vedere simplificarea procedurii de plată a beneficiilor sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi. Această simplificare a procedurii din ianuarie 2019, care asigură plata de către agenţiile pentru plăţi judeţene şi a Municipiului Bucureşti, va asigura un parcurs administrativ şi financiar eficient pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi", a spus Barbu, într-o conferinţă de presă. 

El a precizat că din 2007 şi până în prezent sumele destinate prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap au fost asigurate din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale şi s-au regăsit în bugetul Ministerului Muncii, administrarea sumelor realizându-se prin Agenţia Naţională pentru plăţi şi inspecţie socială. Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că Guvernul a aprobat şi o hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap. 

"Model unic de bilet de călătorie gratuită"

 


"Acest act normativ stabileşte un model unic de bilet de călătorie gratuită care poate fi utilizat pentru tipuri diferite de transport interurban şi cu operatori de transport interurbani diferiţi, astfel încât călătoria dus să se poată efectua cu un tip de transport interurban şi cu un operator de transport, iar călătoria întors cu un alt tip de transport, respectiv cu un alt operator. De asemenea, această hotărâre stabileşte că biletele de călătorie gratuite vor putea fi folosite începând cu 1 ianuarie 2019 şi pentru transport interurban cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial", a spus Nelu Barbu. 

El a arătat că dreptul la transport interurban gratuit acordat persoanelor cu handicap este reglementat prin legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. 

Vezi şi: Speranţa Clişeru schimbată din funcţia de prefect al Capitalei

Dragnea - Iohannis, ședință Guvern: Tupeu! Are dreptul să se facă de râs


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24